Romanul foileton "Strutzul in Olanda revine"

Punct. Si de la capat... Din nou...

2007-10-30T22:14:00.000-07:00

Se spune ca e bine sa stii cand trebuie sa renunti... Ceea ce eu nu prea stiu... E drept ca mi-a adus destule lucruri bune (printre care si faptul ca mai sunt in momentul de fata in Olanda), dar nu as spune ca e mereu o chestie buna... Pentru ca de multe ori vine doar din incapatanare sau pur si simplu din lene...

Dar discursul asta e mult prea filosofic pentru lucrul simplu pe care-l aveam de spus acum...

Ma mut... Nu din Amsterdam si nu (inca) din camera mea...
E o mutare mica de data asta: imi mut blogul...

Am auzit de nenumarate ori de dezavantajele yahoo-ului, pe care le-am si simtit pe pielea mea, dar am zis sa nu renunt asa usor... Mi-a disparut postul pe care tocmai il scrisesem, mi-au disparut toate posturile din toamna si tot asa mai departe... Dar am rezistat... pana acum... Pentru ca nervii imi sunt uneori mai tari decat incapatanarea...

Asa ca de acum ma gasiti aici: strutz-olanda.blogspot.com. Asta daca vreti sa-mi mai cititi povestile din Olanda...

Acopera-mi inima cu... umbra ta...

2007-10-22T20:25:00.000-07:00

Vad ca nu-mi mai ies grep-urile pe ziua de azi... Asa ca poate o pauza mi-ar prinde bine...

Aproape zilnic fac pe jos drumul dintre casa si servici si mai ales invers (pentru ca uneori somnul si mai ales lenea ma fac sa plec tarziu de acasa si sa iau metroul)... Lasand la o parte "micile" probleme financiare, fac asta pentru ca mereu mi-a placut sa merg pe jos... Si in perioada asta, cu toti copacii in culori de toamna, chiar nimic nu este mai frumos decat sa mergi pe canalele din centru sau pe malul Amstelului... si sa mai prinzi si apusul...

Dar sa lasam poezia pe seama poetilor... si sa revenim la povestile mele...

Lucrurile incep in sfarsit sa se aseze din nou in viata mea... Si asta se observa nu numai in faptul ca de saptamana trecuta am inceput iarasi sa dorm bine dupa nu stiu cate luni de somn agitat, dar si in faptul ca am inceput sa socializez din nou... Pentru ca in ultima jumatate de an nu numai ca am disparut de pe radarul prietenilor, dar de cunoscut persoane noi nici nu a fost vorba...

Asa se explica si faptul ca desi sunt de aproape doua luni in Amsterdam, n-am cunoscut decat cateva persoane pana acum... Scuze sunt destule, dar acum am hotarat sa iau in sfarsit taurul de coarne... Si bineinteles faptul ca locuiesc intr-un camin studentesc nu poate decat sa ma ajute...

Dupa repetatele mutari din ultima perioada in Groningen, imi promisesem ca atunci cand problemele or sa inceapa sa se rezolve, o sa-mi iau o camera pe termen nedeterminat, ca sa nu mai am grija mutatului... Cu toate astea, prima locuinta pe care mi-am luat-o in Amsterdam e doar pe cateva luni... Dar am facut asta ca sa locuiesc macar pentru o vreme impreuna cu trainee-ii AIESEC din Amsterdam si o multime de alti studenti, in speranta ca mi-ar fi mai usor, cel putin la inceput...

Si cand spun camin studentesc nu va ganditi la caminele din Targusor sau Tudor... Fiecare are propriul apartament cu o mica bucatarie si baie... toate in alb-rosu... Si la fiecare etaj este o camera comuna in care ne putem intalni serile sau in week-end... Cum am facut-o si sambata seara, cand doi dintre trainees si-au sarbatorit zilele de nastere... Si chiar daca la inceput ma simteam mai stinghera intre atatia oameni necunoscuti, lucrurile nu au facut decat sa evolueze inspre bine, mai ales cand am iesit in centru la dansat...

Si seara mi-am incheiat-o cu un "Ciao, bella!" care desi nu a insemnat nimic, m-a facut sa adorm cu zambetul pe buze in amintirea unei povesti de demult...

Si premiul pentru cea mai urata cladire din Amsterdam revine...

2007-10-16T20:10:00.000-07:00

Si pentru ca Bogdan a cerut detalii... si pentru ca as prefera sa ma plimb in ploaie, pe malul canalelor in loc sa stau in birou in fata calculatorului... si pentru ca inca sunt in perioada de recuperare si abia deschid ochii la noua viata din Amsterdam... Sau pur si simplu "pentru ca...", am hotarat sa mai scriu ceva...

Primul subiect pe lista de detalii: noul meu loc de munca - biblioteca Universitatii din Amsterdam. Si daca atunci cand eram in Groningen, ma bucuram si ma laudam totodata ca lucrez in centru, acum e chiar mai bine. Biblioteca centrala ("BCU" a Universitatii din Amsterdam ) este situata pe cel dintai canal, in Koningsplein, langa Piata de flori si doar la cateva minute departare de alte locuri faimoase din centrul Amsterdamului: Dam, Rembrandtplein sau Leidseplein.

Si daca va intrebati ce e cu titlul, atunci hai sa va lamuresc putin... Acum cateva zile am aflat ca Biblioteca a fost aleasa drept cea mai urata cladire din Amsterdam... De fapt era pe locul doi, dar acum ceva timp cladirea de pe primul loc a fost demolata, asa ca biblioteca a ajuns pe pozitia fruntasa... Dar asta se refera doar la cladirea studentilor, pentru ca eu lucrez in "partea veche", partea frumoasa, intr-una din cladirile din caramida, cu obloane la ferestre si "inel de spanzurat" la acoperis...

Si sper ca nu mai e nevoie sa spun ca nu lucrez in departamentul de imprumut... ci in cel de servicii electronice, care e foarte bine dezvoltat si pus la punct... Si in privinta lucrului, pana acum toate-s bune si frumoase... Singurele minus-uri, ca sa spun asa, sunt faptul ca toti colegii au peste 35 de ani si sunt oameni cu familie, copii, asa ca nu prea sunt genul de persoane cu care sa ies in oras... (Asa-mi trebuie daca nu am ascultat-o pe bunica si am ajuns fata batrana...) Si ca, mai nou, toata lumea imi vorbeste in olandeza... Dar asta se rezolva...

Si un alt lucru care face sa sara in sus de bucurie soricelul de biblioteca din mine e faptul ca biblioteca are peste 4 milioane de carti, la care, bineinteles, am acces... Si mai mult decat atat, exista si o colectie destul de impresionanta de carti in limba romana... Am aflat asta dupa ce mi s-a spus ca au si un master unde se studiaza limba romana si cultura romaneasca... Cine se aventureaza la asa ceva chiar n-am idee, dar macar e bine de stiut ca mai sunt oameni care nu m-ar intreba imediat daca vorbesc rusa sau scriu cu caractere chirilice, cum mi s-a intamplat de atatea ori cand am spus ca sunt din Romania...

Asa ca, mai nou, programul meu de reabilitare contine lecturi din scriitori ca Eliade, Ionel Teodoreanu sau Mihail Sebastian... Nu de alta, dar sufletul se vindeca mai bine tot pe limba-i natala...

Punct. Si de la capat...

2007-10-11T18:54:00.000-07:00

Multa vreme a trecut... Si desi Lucian imi spunea ca as putea scrie o carte despre cate mi s-au intamplat, nu o sa o fac acum... Sa spunem doar ca ce nu te ucide te face mai puternic... Si credeti-ma: nimeni nu e mai puternic decat mine in momentul asta!

Seb imi spunea zilele trecute ca ar trebui sa ma bucur ca in sfarsit sunt pe panta ascendenta... Ceea ce si fac, trecand chiar si peste momentele in care ma simt ca Sisif - e drept ca nu am un bolovan mare de dus pana in varf, dar pana acum nici urcarea nu a fost prea lina, de fiecare data cand scapam de o greutate, alta imi cadea in spate... Dar inca o data spun: noroc de prieteni! Si de nebunia si incapatanarea mea, bineinteles...

De la 1 septembrie m-am mutat in Amsterdam si tre sa recunosc ca a inceput sa-mi placa mai mult decat ma asteptam... Pentru cei care nu stiau, am iubit foarte mult Groningen-ul si perioada petrecuta acolo a fost super, in ciuda tuturor problemelor care s-au ivit... Si mereu ma gandeam ca Amsterdam-ul e prea plin de turisti si din cauza asta mult mai aglomerat si murdar... Doar ca nu e chiar asa...

Bineinteles ca cei mai multi care vin aici nu asteapta sa vada decat Red Light District si coffee shop-uri... Locuind de un an jumate in Olanda, eu deja stiam ca e mult mai mult decat atat... Si chiar asa si e: odata ce ai lasat in spate zonele 100% turistice, dai de un Amsterdam absolut minunat... Deja m-am indragostit de casele vechi, canalele care strabat centrul... Si nici ca sa putea o perioada mai frumoasa - acum ca a venit toamna...

Si pentru ca o imagine valoreaza cat 1000 de cuvinte, pana incep cu noile povestiri, puteti sa mai aruncati cate o privire pe picasa...

Growing old is inevitable... Growing up is optional!

2007-05-03T19:51:00.000-07:00

Si uite asa a mai trecut un an... Chiar ma mir ca acum nu m-a mai intrebat nimeni cum ma simt la... un sfert de veac... Mai bine, pentru ca raspunsul ar fi fost invariabil: ar trebui sa simt vreo diferenta? Poate doar in privinta "ranjetului" de pe fatza, care n-ar trebui sa se mai dezlipeasca de acolo...

Am stiut ca am trecut "pragul" la doar cateva secunde dupa miezul noptii, in noaptea dinspre miercuri spre joi, cand sora mea cea mica mi-a trimis un sms super... Ca sa incep "ziua" cu dreptul... Urmatoarea borna a fost ora 5 jumate, cand am implinit intr-adevar 25 de ani si de care am fost constienta, pentru ca m-a sunat mama sa-mi ureze "La multi ani!" Dupa care m-a trimis repejor inapoi la somn...

Si dimineata (varianta mea de dimineata ), cand se hotaraste si Maria Sa Roxana sa se ridice intr-un final din pat, alte doua zambete ii sunt aduse prompt pe tava, prin intermediul a doua telefoane surpriza: de la cealalta sora, careia i-am facut cost suplimentar substantial (nu evaluez prea bine costurile unui apel international la doar cateva minute de la momentul trezirii ) si de la Loredana, pe care mi-o imaginam ascunsa pe sub birou, impleticindu-se printre cabluri si vorbind in soapta ca sa nu o auda lupul cel rau... adica seful...

La biblioteca am avut parte de o noua surpriza foarte placuta: doi dintre studentii olandezi care fac practica aici ca si mine, afland ca este ziua mea, s-au intors din pauza de masa cu un cadou: o carte... Cadoul perfect pentru un soricel de biblioteca...

Si daca finantele nu mi-au permis o petrecere, am hotarat sa nu las chiar neobservata o asemenea zi de mare importanta... Si am iesit seara cu cativa prieteni din Groningen la un suc... sau na, bauturi cu mai multe grade... Si o tona de voie buna...

Iar trecerea spre o noua zi a fost facuta tot printr-un telefon la mare distanta... De o natura putin diferita de data asta...

Au innebunit salcamii... si tu vrei sa fiu cuminte?

2007-04-22T21:57:00.000-07:00

De dimineata, de cand m-am trezit si m-am uitat in oglinda, am in minte "Tarancuta, tarancuta / Cu bujori in obrajori"... Asta ca sa folosesc o forma eufemistica si sa nu spun de-a dreptul ca am fatza rosie ca racul...

Nu stiu cati dintre voi (daca este cineva) stiu ale cui sunt versurile de mai sus... Fara o cautare pe google... Sunt ale lui Dan Spataru... Imi inchipui ca multi nici n-au auzit de el... Dar a fost cantaretul preferat al bunicului meu... Dan Spataru si muzica de fanfara... Probabil de asta imi si fuge imediat mintea la "amintiri din copilarie" de fiecare data cand ascult, de exemplu, Fanfara de la 10 prajini...

Desi am genurile mele preferate, tre sa recunosc ca pot gasi melodii si interpreti care imi plac in diverse alte stiluri, care nu se potrivesc neaparat cu ceea ce ascult de obicei la mp3 player cand merg cu bicla... Cum ar fi muzica populara... N-as putea spune ca imi place muzica populara, dar sunt melodii care imi plac... Si asta probabil pentru mamei ii place asa de mult... Dar la mine nu s-a transmis toata dragostea ei pentru muzica populara si romante, ci doar crampeie...

Dar lasand acum la o parte gusturile mele in materie de muzica, sa ne intoarcem la povestea racului ce si-a uitat culoarea pe fatza mea...

Si week-end-ul asta a fost foarte frumos si cald, desi nu chiar ca cel de saptamana trecuta... Chiar ma gadeam ca la vremea pe care au avut-o cand au vizitat Olanda, nici unul din prietenii mei n-o sa ma mai creada cand o sa spun ca vremea de aici e capricioasa si ploua foarte mult...

Sambata a fost doar "antrenamentul", cand, dupa o salata de fructe (sau "infuzie de vitamine", cum a numit-o Teo) si o discutie politica despre situatia de acasa (om fi noi departe, dar tot simtim nevoia sa ne revoltam putin ), am pornit-o la pedala prin oras, in cautare de... flori de fotografiat... Pentru cei ce n-au aflat inca, mie imi plac foarte mult florile... As putea spune chiar ca sunt nitelus obsedata... Si cum cele de saptamana trecuta nu au fost de ajuns am trecut la cele de aici... Nu de alta, dar daca lalelele nu erau la indemana, ma imbiau castanii, salcamii, liliacul...

Punctul terminus a fost un lac din Haren, unde ne-am asezat la o masa si am savurat o inghetata... Nu stiu de ce, dar mi-a adus aminte de lacul cu nuferi al lui Eminescu, pe care l-am vazut acum multi ani in preajma Botosani-ului... Doar ca acela era incarcat de nuferi infloriti si aici inca nu a venit vremea...

Dar inainte de a ajunge la lac, am mai avut o oprire: circul Renz din Berlin... Nu am asistat la o reprezentatie, ci am admirat doar animalele... si am vorbit cu un ingrijitor, care, dupa o deductie de adevarat detectiv (vazand pe spatele tricoului "Alexandrion Grup Romania" ), am descoperit ca era roman... Unul din cei 8 care lucrau de ceva timp la acel circ... Si ne-a vorbit putin despre cum e viata din spatele reprezentatiei... si ne-a invitat duminica la un pahar...

Si ziua s-a incheiat in "stil mare", cu salata mea olandeza si vizionarea a doua filme...

De ce spuneam ca sambata a fost doar antrenamentul? Pentru ca impreuna cu Teo, Adi si Laura, noua trainee din Shanghai, care a venit vineri, am hotarat sa mergem cu biclele pana la mare... Punctul ales: Delzijl, un orasel din nord-estul Olandei, la distanta de 30 km de Groningen...

Cred ca v-am mai spus si cand am fost anul trecut cu Bruno pana la Lauwersoog: in momentul in care iesi din Groningen si o iei spre nord, nu prea ai ce vedea in afara de sate mici, pasuni si ferme "frumos mirositoare"... Nu degeaba are Groningen-ul motto-ul: "Er gaat niets boven Groningen" (Nu exista nimic deasupra Groningen-ului)...

Dar, in "expeditie", a fost foarte klumea. Doar ca marea de aici e foarte diferita de cea vazuta acum o saptamana in vestul Olandei... Singura portiune de plaja era acoperita cu un strat mic de nisip adus ca sa acopere m��lul obisnuit, in rest doar iarba si roci... Culmea e ca nici macar nu am simtit mirosul marii decat cateva momente...

Dupa plimbarea de rigoare, o alta inghetata, de data asta admirand marea si undeva departe o bucatica din tarmul Germaniei, am pornit-o inapoi spre casa... Cu biata Laura abia reusind sa mai miste pedalele... Nici nu reusise bine sa scape de jetlag ca noi i-am oferit o "plimbare" de vreo 65 km (cu ratacirile de rigoare ), care o s-o lase probabil cateva zile fara dorinta de a-si mai incerca bicla tocmai achizitionata...

Pick-a-boo

2007-04-18T22:31:00.000-07:00

Einstein spunea: "When you are courting a nice girl an hour seems like a second. When you sit on a red-hot cinder a second seems like an hour. That's relativity." Si asa as putea sa dau vina pe relativitate, ca sa spun ca nici macar nu am realizat ca a trecut o luna de cand nu am mai scris nimic... Prea multe s-au intamplat ca sa mai am timp si sa scriu... Yeah right... Hai sa fim cinstiti mai bine si sa spunem adevarul: lenea e cucoana mare... mai ales la mine in ograda...

Si desi de povestit as avea pana maine dimineata, am sa incerc sa ma limitez la „cateva” cuvinte despre cum mi-am petrecut ultimele doua week-end-uri, pentru ca au fost de-a dreptul minunate...

Dupa cum stiti, acum doua saptamani a fost Pastele si, cum s-a intamplat si de Craciun, tot pe meleaguri straine l-am petrecut... Sambata Pastelui am inceput-o cu o plimbare cu bicicleta impreuna cu Teodora si Adrian la Gradina Botanica din Haren, la cativa km de Groningen. Desi am mai fi putut astepta vreo doua saptamani ca sa o prindem in momentul cel mai bun, a fost foarte frumos. Doar ca, la fel cum mi se intamplase cu cateva zile inainte plimbandu-ma prin Groningen, mi s-a facut dor de Iasi si de plimbarile prin Copou si Gradina Botanica...

Iar seara, dupa ce ne-am indopat cu sarmalele Teodorei, ne-am indreptat spre biserica ruseasca, singura biserica ortodoxa din Groningen... Dar cum suntem in Olanda, era clar ca lucrurile n-aveau cum sa se petreaca asa cum imi aminteam: in loc de inconjurat biserica, am inconjurat un grup de case, in loc de "Hristos a inviat" am auzit doar cantece in olandeza... sau rusa... nici macar nu stiu... Dar cum populatia era cat se poate de pestrita (rusi, bulgari, olandezi etc.), am dat si peste destui romani, cu care am mai stat de vorba... Si in drum spre casa, incercand sa tin lumanarea aprinsa, am cantat "Hristos a inviat!"

Iar a doua zi a venit partea a doua a sarbatoririi traditionale... Stiti voi: cand nu faci altceva decat sa te indopi cu toate bunataturile si apoi sa stai cu burta la soare... Si desi anul asta bunataturile mamei erau departe tare, nu mi-a lipsit totusi partea asta, pentru ca Sim a muncit saraca toata sambata ca sa faca oua rosii, salata bœuf, pasca, pui... A, da, in caz ca va intrebati unde s-au intamplat toate astea: duminica dimineata am luat-o spre Germania, unde am ajuns la tanc pentru masa de pranz... Si pentru ca nici o sarbatoare nu e completa fara o plimbare, luni am fost la Drieländerecke, locul unde se intalnesc Belgia, Germania si Olanda si, in acelasi timp, unde e cel mai inalt punct din Olanda; apoi la Kornelimünster, un satuc vechi superb din apropierea Aachen‑ului.

Partea cea mai frumoasa a fost insa saptamana trecuta. Bogdan, Loredana si Seb, intr-un concediu de-a dreptul... european, dupa zilele de Pasti petrecute acasa, cateva zile la Sim, in Aachen, s-au hotarat sa ma viziteze in Groningen (impreuna cu Sim), inainte de a se indrepta spre Amsterdam (impreuna cu mine )... As putea spune ca a fost un cadou in avans pentru ziua mea de-a dreptul minunat!!!

Si pentru ca formula nu era completa, in Amsterdam ne-am mai intalnit cu Lala si Zali, plus Jose, un tip din Columbia, prieten de-al lui Bogdan... Si uite asa am pornit la explorat Amsterdam-ul, cu canalele si casele vechi, fara a uita bineinteles de Red Light District si coffee shop-uri (pt necunoscatori, ca Loredana la inceput – locuri de unde se cumpara legal drogurile usoare: marijuana, canabis, hasis etc.), apoi am avut parte de plimbari printre campurile de lalele, zambile, narcise, apus la malul marii... Si o partida de mim, la care Seb cred ca a fost cel mai tare cand a imitat strutul sau... Mai bine ma opresc aici, ca nu as vrea sa rapesc cuiva sansa de a castiga o lada de bere de la Bogdan ...

Si acum sunt din nou in asteptare... In asteptarea unor calatorii la Helsinki... la Stockholm... la Londra... la Moscova... Si asta doar ca sa-mi vad prietenii...

Insemnare lunga, monser... Stiu...

Later update
Pentru cei care nu stiu, poza de mai sus a fost facuta in plimbarea noastra pe campurile de lalele... Fetita, la indemnul mamei, s-a dus si s-a ascuns intre lalele... Iar cand mama a spus Pick-a-boo!, fetita a "rasarit" si bineinteles ca toata lumea din jur a inceput sa rada... Iar ea se uita la noi cu o privire de genul: ''Nu inteleg ce e asa de comic"

Pentru ca imi place foarte mult fotografia asta, mi-am pus-o ca wallpaper... Si tocmai am fost intrebata daca este a mea poza, de cand eram mica...

My friend the wind?

2007-03-19T01:16:00.000-07:00

Inceputul unei zile minunate: ma trezesc cu soarele in camera... pasarile canta prin copacii din fata ferestrei... In drum spre biblioteca, o multime de copaci infloriti, barci leganandu-se pe canale... Uneori am impresia ca traiesc intr-un oras de poveste... Si "babele", cu vremea lor calda si inflorita, chiar au dat o aura de poveste orasului... Si nu am fost singura care a simtit primavara in aer, pentru ca multi trecusera deja la haine lejere, la fetze de primavara...

Dar nu a fost decat o "gluma buna" a vremii... Daca in week-end vremea s-a racit considerabil si a inceput iar sa ploua, dimineata m-am trezit cu o ninsoare deasa... Si abia dupa trei incercari am reusit sa ies zgribulita de sub pilota...

Si ca tot vorbeam de schimbari ale vremii, stiati ca in anii '70 se vorbea de racire globala si nu de incalzire? Puteai vedea prin ziare descrierea acelorasi fenomene ca si astazi, doar ca se vorbea de venirea unei noi ere glaciare... Si stiu asta pentru ca a fost una din temele discutiei despre influenta mass-mediei, activitate pe care am organizat-o impreuna cu theme group-ul din cadrul SiB pentru International Week... Si, o data in plus, nu pot spune decat ca a iesit super si sunf foarte mandra... Si modestia mea da o noua lovitura...

Tot in cadrul Saptamanii Internationale am fost si am vazut si Viva Zapatero!, un film italian despre puterea exercitata de Berlusconi in Parlament si mass-media italiene... Si daca uneori aveam impresia ca sunt imagini desprinse din filmele cu gangsteri, cu atat mai mare a fost impresia cand cativa italieni ne-au spus ca tot ce a fost in film e adevarat... Si ca o faza sadica, chiar a doua zi dimineata am citit o scrisoare deschisa a directorului general al TVR in care vorbea de aceleasi abuzuri de putere la noi... Si mi-a dat seama ca nu suntem departe... Ca sa nu mai spun ca si pe harta suntem in zona "partly free mass media"... Dar n-are nici un rost sa incep o asemenea discutie acum, pentru ca imi lipsesc mult prea multe informatii... Asadar...

Trecand de la mass-media la vreme din nou...
Ieri dimineata ploua torential in Groningen, dar asta nu ne-a impiedicat pe mine, Nadim si Adrian sa ne indreptam vitejeste spre Schiermonnikoog, una din insulele din nordul Olandei... Desi ne-am ratacit de vreo trei ori si Adrian mi-a contestat de cateva ori calitatea de copilot (desi nu imi atribuisem nici un moment acest rol! ), am ajuns la timp pentru a lua feribotul spre insula...

Pe drum vremea s-a imbunatatit sau cel putin asa ni s-a parut noua, pentru ca am vazut aparand soarele... Ceea ce nu asteptam era vantul naprasnic ce ne-a luat in primire de cum am pus piciorul pe debarcader... Si cand spun "naprasnic", credeti-ma ca nu e doar o figura de stil...

Si daca prima impresia nu a fost prea favorabila, datorita marii "namoloase" si a mirosului de ferma care ne-a insotit jumatate din drum, tre sa recunosc ca satucul chiar mi s-a parut pitoresc... Am dat si peste un far vechi, care nu mai este in folosinta si unul mai nou... Si partea salbatica a insulei e chiar frumoasa... Desi sunt sigura ca placerea e mult mai mare daca vantul nu te ia pe sus si iti aduce nisipul in ochi si printre dinti...
Concluzia: Schiermonnikoog trebuie vizitata vara pentru o parere mai... obiectiva...

P.S. Ca sa mai spuna lumea ca romana nu este strans legata de italiana... Dupa cateva cuvinte, Word-ul pe care il folosesc incearca sa intuiasca limbajul in care scriu si-l schimba automat in scopul efectuarii corecturilor... Si de fiecare data cand incep sa scriu in romana (fara diacritice, ce-i drept), limbajul este invariabil "Italian (Italy)"...

Pisica neagra...

2007-03-12T21:42:00.000-07:00

Ce poate fi mai fatidic decat o marti 13? Poate o vineri 13, dar nu sunt prea convinsa...
Probabil de asta s‑a si speriat constientul meu si azi dimineata m-am trezit convinsa ca e joi... Si convinsa e putin spus... Dar avand in vedere ca in Zona Crepusculara intrasem inca de ieri, odata cu povestea Martei, astazi nimic nu ma mai surprinde...

Si daca ar fi fost sa ma iau dupa toate semnele (m-am intors din drum dis-de-dimineata, am dat nas in nas cu pisica neagra de vizavi), probabil n-ar mai fi trebuit sa ies astazi din casa... Noroc ca n-am fost niciodata adepta superstitiilor, horoscoapelor, interpretarii viselor... Chiar dimpotriva as putea spune...

Cu toate astea, am in minte o multime de superstitii... Le-am retinut de la mama, de la bunici, de prin carti... Desi la un moment dat un student strain radea ca romanii nu au decat superstitii care se refera la lucruri bune... Si apoi l-am linistit, spunandu-i ca de fapt doar pe astea le-am retinut eu... Mai bine sa vezi intotdeauna partea frumoasa... chiar si cand nu crezi neaparat in ea...

Nici nu mai stiu daca am apucat sa va povestesc ceva despre el, dar pentru o luna si un pic am mai avut un trainee in Groningen: un tip din Polonia, pe nume Kamil... Dar care s-a intors deja in tara de bastina, unde-si continua internshipul... De ce mi-am adus acum aminte de el? Pentru ca la petrecerea lui de ramas-bun am ajuns sa vorbim despre superstitii si am descoperit ca noi si polonezii avem destule in comun... Si ca o paranteza o faza super sadica: Kamil a ajuns primul la petrecere si pentru un sfert de ora a stat singur... Asta da petrecere-surpriza! Applause for the AIESEC Reception!

In ceea ce-i priveste pe studentii olandezi, nici nu prea stiau ce-s alea superstitii... Lipsa de respect pentru traditii si spiritualitate din partea lor, au spus unii... Sau o mentalitate invechita si cu radacini in Evul Mediu in privinta noastra...

Oricum ai lua-o, e doar un punct de vedere... Si destul de ingust, as spune eu... Ca doar in majoritatea cazurilor lucrurile reprezinta mult mai mult decat ceea ce par la suprafata...
Daca nu v-am convins, mai aruncati o privire imaginii de mai sus...

Floare alba de cires...

2007-03-11T23:35:00.000-07:00

Mereu m-am considerat o visatoare... Dar azi am citit ceva care mi-a schimbat parerea...
«Diferenta intre a avea vise si a fi visator este destul de mare. Cred ca exista doua tipuri de “oameni cu vise”. Cei care au vise dar nu fac nimic pentru a si le indeplini, ci doar se mai gandesc din cand in cand la ele, iar astia sunt “visatorii”. Si cei care muncesc, lupta si isi transforma visele in realitate. Astia sunt adevaratii “oameni cu vise”.»

Asadar, oameni buni, sunt „un om cu vise”... Contra viento y marea...
Si un cerc vicios in sens pozitiv ma mentine astfel... Visele mi se hranesc din entuziasm, optimism, idealism si acestea cresc de fiecare data cand imi ating un vis... Si cum sa nu visezi cand esti fericit?

Cafeaua bauta de dimineata si cu care nu sunt obisnuita o fi de vina, dar astazi nu-mi gasesc deloc locul... Si toata nelinistea mi s-a adunat in degete... Astept o schimbare, doar ca nu stiu ce o sa se intample... Ceva mi se coace si optimismul ma indeamna sa ma gandesc la lucruri frumoase... Dar ce este in sala de asteptare e greu de prezis...

Si daca asteptarea imprevizibilului nu ar fi de ajuns, vremea de afara abia ma tine pe scaun... De cateva zile s-a instalat primavara... E atat de frumos, ca statul in scaun in fata calculatorului mi se pare si mai greu de indurat... Primavara pe care o iubesc a venit sa ma intampine: soare, pomi infloriti... Dimineata, in drum spre munca am vazut magnolii si primavara mi s-a asternut cu adevarat in suflet...

Hmmm... cam mult lirism in ultima vreme... Cred ca ar fi cazul sa revin la povesti si povestit... Doar ca nu azi... Pentru ca azi imi lipseste disciplina de a duce o poveste pana la capat... Pentru ca azi sunt doar young & restless...

O zi cu soare...

2007-03-07T17:11:00.000-08:00

Lasa-te purtat de ingeri,
caci astazi pasesti
spre clipa in care visele tale
se vor implini.

Un fragment dintr-o urare primita azi dimineata de la un prieten drag si sturlubatic ca intotdeauna...
De ce am preferat sa ma opresc asupra lui? Pentru ca au inceput sa mi se implineasca vise vechi... Si nici nu va puteti inchipui cat de bine ma face asta sa ma simt!

Si pentru ca azi e o zi minunata si plina de soare... Si pentru ca am primit urari de departe care m-au facut sa ma simt inconjurata de oameni dragi... Si pentru ca de fiecare data cand cineva imi spune ca imi citeste peripetiile, simt ca am parteneri de aventuri... Si pentru ca viata e frumoasa si desi "abia am timp sa ma mir ca exist, ma bucur intotdeauna ca sunt"...

Stiu... asta e un post plin de entuziasm si bucurie... Dar ce sa-i faci daca astazi ma simt astfel? Si as vrea sa zambesc pana imi oboseste fata... Si sa dansez... Si sa ma invart de bucurie... Si sa imbratisez pe toata lumea...

La multi ani tuturor!!! Si sper ca viata sa va faca sa gustati macar un strop din fericirea si nebunia mea!!!!

In cautare de solutii...

2007-02-27T21:24:00.000-08:00

Ieri am avut o zi foarte productiva... In spirit popular, as putea spune ca am fost harnicuta ca o furnicuta... Am reusit sa fac multe lucruri, atat pentru servici, cat si pentru mine... Dar se vede treaba ca nu m-a tinut mult...

O fi din cauza ca ieri m-a trezit soarele si azi ploaia... Cert e ca azi nu prea reusesc sa fac nimic... Dar nu e din lene... Desi am si zile in care (recunosc cu toata rusinea) sunt de o lene ceva de speriat... Nu chiar ca lenesul lui Creanga, pentru ca nu am sa refuz niciodata mancarea... De unde probabil si kilogramele in plus de care nu reusesc sa mai scap...

Dar sa revin la ziua de azi... Nu e nici o zi de harnicie, dar nici de lene... Dar o zi in care nu reusesc sa ma concentrez pe nimic... Nu pentru ca nu as avea chef sau nu mi-ar placea... Pur si simplu, incep un lucru si-mi dau seama undeva pe parcurs ca am pierdut sirul si ca sunt deja pe alte meleaguri... Si atunci hotarasc sa "schimb macazul", poate reusesc sa fac altceva... Dar (surpriza-surpriza!!!) se intampla exact acelasi lucru... Si uite asa m-am "plimbat" azi toata ziua de la o activitate la alta si nu am reusit sa fac mai nimic... Sau, mai bine spus, am inceput destule lucruri, dar nu am reusit sa duc nimic pana la capat... Cel putin, pana acum...

Mai devreme am iesit sa-mi cumpar ciocolata alba, in speranta ca secretia sporita de endorfine o sa ma ajute... Da de unde! Nu ca nu mi-a placut (nu cred sa ajung vreodata la stadiul in care sa nu-mi mai placa ciocolata alba ), dar imediat ce am mancat, mi s-a facut pofta de ceva sarat... Ufff!!!

Acum o sa mai fac o incercare in privinta "sarcinilor de lucru"...
Daca atat am vrut sa scriu sau deja gandurile-mi sunt undeva departe, ramane secretul meu...
Dar daca reusesc si postez asta, macar pot pune macar un lucru pe lista celor terminate azi...

Doi ochi negri...

2007-02-25T21:35:00.000-08:00

Nu mi-au placut niciodata focile... Mi s-au parut mereu diforme... sau informe... Sau orice alt cuvant gasiti din categoria asta... Ca o bucata de aluat trantita pe masa...
Ca sa nu mai spun de ochi... Uneori mi s-au parut chiar infricosatori: atat de mari si negri... Ai impresia ca sunt plini de smoala...

Dar ieri am fost la un Seal Rehabilitation & Research Center din nordul Olandei... Intr-un satuc numit Pieterburen, de pe malul Marii Nordului... Culmea e ca de data asta nu mi s-au mai parut atat de urate focile... Poate din cauza ca am vazut doar pui care se jucau in apa... Sau am fost contaminata de bucuria copiilor din jurul meu care erau mai mult decat entuziasmati... Dar chiar mi-a placut si m-am simtit bine. Iar in final am ajuns sa-mi cumpar si o foca de plush, dar nu pentru ca as fi dezvoltat intr-o ora jumate o inclinatie pentru foci, ci pentru a contribui intr-o foarte mica masura la succesul centrului... Si pentru ca, recunosc, inca imi mai plac jucarioarele de plush...

Ganduri aleatoare...

2007-02-20T22:02:00.000-08:00

Am prea multe lucruri de facut si de asta nu ma hotarasc sa incep cu nici unul... Si atunci, ca tot omul harnic si muncitor, prefer sa fac ceva care n-are absolut nici o legatura... Adica sa va povestesc ce am mai facut... Ca-n zicala "Nu lasa pe maine ce poti face azi... Lasa pe poimaine..."

Saptamana trecuta am descoperit (de fapt mama mi-a atras atentia ) ca am doua ticuri verbale... Cel putin cand vorbesc in romana... Astea fiind "Efectiv" si "Aaa"... De ce folosesc "efectiv", n-as putea sa va spun, dar cu "Aaa" e simplu: prea multe ganduri mi se invalmasesc prin minte si de fiecare data cand spun ceva imi vine o alta chestie in minte si asta e metoda prin care pot "introduce" noua idee... Si cum acum iar am o multime de chestii de care vreau sa va povestesc, nu o sa ma folosesc de "aaa", dar o sa va rog de la inceput sa imi scuzati incoerenta si eventuala inconsecventa...

Dupa cum probabil ati dedus din paranteza anterioara, am fost cateva zile acasa... La cat de repede au trecut, as putea spune chiar cateva ore...
Motivul principal (si pentru care am ales sa merg acum si nu de sarbatori) a fost ca mi-am prezentat lucrarea de licenta... Pentru cei care nu stiau, nu mi-am dat licenta in vara... Ca mi-a fost lene, ca nu aveam timp s-o termin, ca am preferat s-o ajut pe mama sau ca ma pregateam doar sa ma intorc in Olanda... Fiecare cu parerea lui... Cert e ca abia acum am ajuns sa o prezint... Si acum nu pot decat sa ma bucur ca s-a terminat... Nu cu nota minima, dar nici cu brio, spre dezamagirea / reprosul celor care inca ma mai credeau "o fata buna"... Daca tot mi s-a spus, poate ar trebui sa invat sa nu mai incerc tot timpul sa creez o impresie buna... Desi tre sa recunosc ca imi vine foarte greu sa stiu ca fac o impresie proasta... Sau sa recunosc ca am gresit...

Chiar in legatura cu asta radea de mine Adrian acum o saptamana si ceva... Era vodka party la Kamil, trainee-ul din Polonia si cum Adrian nu stia cum sa ajunga, am zis ca trec pe la el sa mergem impreuna... Si desi facusem drumul respectiv de nenumarate ori, acum am reusit sa ma ratacesc... Pentru prima oara in cele zece luni de cand locuiesc in Groningen... Si desi Adrian radea ca nu accept ca am gresit, culmea e ca acum nu a fost atat faptul ca am gresit, ci surpriza... De fapt nici acum nu imi vine sa cred, pentru ca mereu m-am bazat pe simtul meu de orientare... Si chiar daca m-a mai inselat, nu s-a intamplat nici o data pana acum sa ajung in cu totul alta parte a orasului... Cred ca mi s-a dereglat urechea interna (parca ea era responsabila de orientare, nu?)...

De scurta mea vizita acasa ce pot sa va mai spun? Am petrecut putin timp cu familia si m-am indopat (si ingrasat ) cu toate bunatatile cu care m-a rasfatat mama... Am reusit sa vad in transe cativa prieteni si sa mai ajung si la timp acasa (prietenii stiu de ce)... Si uite asa m-am trezit ca trebuie sa plec deja... Nu inainte de a ma minuna ca tot timpul am fost cu impresia ca nu am fost deloc plecata... Ma simteam de parca doar cu cateva zile inainte umblasem pe aceleasi drumuri... De fapt si cand am revenit in Groningen dupa mai bine de juma de an a fost exact la fel... Doar oamenii mai plecasera...

A inceput sa mi se schimbe norocul la bani... Nu intr-atat cat sa imi primesc si salariul de pe ianuarie... Pentru asta mai am de asteptat pana in aprilie... Si pana atunci, noroc de prieteni... Stiu ca devine redundant, dar nu gasesc cuvinte sa imi arat recunostinta si bucuria de a gasi asemenea persoane in jurul meu... Dar pentru ca oricum nu va pot explica, mai bine o las balta si ma bucur in continuare...
Revenind la bani... Mi s-a mai intamplat sa gasesc bani, dar in general erau doar monede de 5 centi... Astazi mi-a rasarit in fata o moneda de 1 euro... Ce mai... Sunt tare! Dar cu asta vin si intrebarile... Sa insemne asta oare ca norocul in ale dragostei se duce pe apa sambetei? Sau era "noroc la jocuri de carti, ghinion in dragoste"?

Iar nu am reusit sa imi aduc chitara... Mda... Se pare ca nu o sa mai invat sa cant, dupa cum merge treaba... Dupa ce a stat saraca doi ani in spatele sifonierului si s-a umplut de praf, speram ca acum o sa o pot lua... Mai ales ca imi gasisem si profesor... Dar na... Daca imi cer bilet separat de avion pentru ea... Iar la Atlassib cerusera cutie de lemn... Doar cosciug ii mai lipsea...
Asa ca pe aceasta cale fac apel la toti cei care au de gand sa viziteze Olanda sau Germania cu masina, poate se indura si de mine si imi aduc chitara... Recompensa in produse specific olandeze... Si nu ma refer la bomboanele lor "delicioase"...

De acasa m-am intors cu o geanta plina... Nu de haine, daca la asta v-ati gandit... Ci de mancare si carti... Legat de prima "categorie", daca va ganditi sa ma vizitati in perioada imediat urmatoare, va pot servi cu zacusca absolut delicioasa a mamei sau cu niste dulceata de visine... Si cand spun "perioada imediat urmatoare", nu va ganditi la un timp indelungat, ca nu o sa reziste prea mult...

Cred ca ar cam fi cazul sa va las acum... Pentru o pauza de cozonac... Poate gasesc astfel leacul minune pentru cheful de munca... Si las pe alta data restul povestilor... Cum ar fi peripetiile de drum... Dar cu chestii de astea cred ca v-ati obisnuit deja in privinta mea, pentru ca, asa cum radea un prieten, eu nu pot calatori fara sa nu se iveasca niscai aventuri... Daca nu ar fi asa, ce as mai povesti eu la nepoti?

Alb / Negru

2007-02-05T21:54:00.000-08:00

Alb...

Mai inainte parca ningea cu polistiren... O ninsoare deasa cu "boabe" de polistiren...
Ca atunci cand eram mica si distrugeam ambalajele de protectie de la diverse obiecte electrice ca sa avem zapada in casa... Si o innebuneam pe mama, care trebuia sa le stranga apoi de prin colturile cele mai indepartate...
Doar ca acum nimeni nu a fost nevoit sa se ocupe de curatenie... Soarele a indepartat deja orice urma de zapada... Si daca iesi acum afara esti convins ca a plouat... Nu de alta, doar esti in Olanda...

Negru...

Acum ceva vreme, minunata birocratie din Olanda mi-a mai dat un "cadou"... Nu cumva sa ma plictisesc sau sa nu mai am povesti de spus prietenilor care se delecteaza cu problemele mele... intotdeauna cu final fericit...
La sfarsitul anului trecut mi-am extins contractul cu inca trei luni... Au fost cateva saptamani de emotii in asteptarea permisului de munca, dar cand acesta a venit, am rasuflat usurata si am uitat de problemele pe care toata lumea le are pe aici cu actele ...

Doar ca am rasuflat cam devreme...
Saga a inceput acum doua saptamani, cand trebuia sa primesc salariul pe ianuarie. Cand vad ca nu primesc nimic in cont, il rog pe seful meu sa intrebe ce s-a intamplat... Si uite asa aflu cu stupoare ca pe luna ianuarie nu figurez ca angajata a Universitatii din Groningen. De ce? Pentru ca permisul de munca a ajuns pe 2 sau 3 ianuarie si m-au bagat in sistem de pe 1 februarie... Si cum nu sunt angajata, nu primesc bani... Simplu...

Dupa doua saptamani de lupte cu birocratia, seful m-a anuntat ca o sa figurez ca angajata in aprilie, doar pe hartie, ca sa-mi primesc banii pentru ianuarie... Pentru moment a incercat sa obtina un avans pentru mine, dar s-a ajuns la concluzia ca nu este posibil... Si uite asa m-am trezit pentru o luna cu "gaura" in buget...

Primele lucruri la care am renuntat au fost cele "extravagante" si care nu mai erau potrivite cu statutul meu actual: Congresul National AIESEC si Carnavalul din Maastricht... Dar s-a ajuns deja la lucruri de baza: mancare, chirie... Vroiam eu sa mai slabesc, dar o luna in parc si fara mancare nu sunt sigura ca e cea mai buna abordare...

Si cum un necaz nu vine niciodata singur...
Mi s-a mai stricat si bicicleta...
Sambata ar trebui sa ma intorc in tara, dar deocamdata totul e inca in ceata...

Alb...

Prietenul la nevoie se cunoaste... Asa se spune...
Am descoperit ca asa si este... Si daca prieteni mai vechi mi-au intarit doar parerea asta, surpriza mai placuta a fost sa descopar ca am si aici cel putin cateva persoane care imi sunt aproape. Si care ma ajuta, chiar fara sa le cer lucrul asta... Cu lucruri concrete sau cu vorbe care sa-mi ridice moralul sau sa-mi aduca un zambet... Si pentru asta nu pot decat sa le multumesc si sa ma bucur ca imi sunt prieteni!

Alb sau negru?

Daca va imaginati ca pe final va spun ca toate s-au rezolvat, nu e chiar asa...
Inca sunt in impas... ca sa fiu concisa... Doar ca incerc sa imi regasesc zambetul si sa fac haz de necaz... pe cat posibil...

Citeam mai devreme in statusul cuiva "Good things happen to good people"... Hmmm... Oare e adevarata si reciproca?

Alb!

Recunosc ca am avut cateva momente in care m-am cam simtit la pamant... Dar prietenii si optimismul ma ridica mereu...
Totul se termina cu bine... Daca nu e bine, inseamna ca nu s-a terminat...

γνῶθι σεαυτόν

2007-01-25T21:23:00.000-08:00

Sau, mai pe romaneste: Cunoaste-te pe tine insuti!

Trebuie sa fie un sfat intelept daca a fost pus pe frontispiciul templului din Delphi... Nu ca nu as fi de acord cu el, doar ca nu am fost niciodata o prea mare fana a introspectiei... Poate din cauza efortului depus... sau a ceea ce as putea descoperi (cum mi s-a sugerat )... N-as putea spune... Ca doar asta ar insemna tot o forma de introspectie, nu-i asa?

Asta nu inseamna ca sunt lipsita totusi de pareri asupra caracterului sau comportamentului meu... Mereu se mai gaseste cineva sa ma mai „lumineze”...
Ca Bogdan, saptamana asta... Intai imi spune ca „nimeni peste 8 anisori nu mai foloseste Comic Sans MS”... Asta ce vrea sa spuna? Apoi vine si explicatia: „ai suflet de copil... frumos compliment as zice eu” Si l-am crezut pe cuvant...

Dar asta nu a fost tot... Am mai aflat si ca sunt slacker... Hmmm... Ce-o mai fi si asta? Dar, ca la orice intrebare zilele astea, raspunsul se gaseste in Wikipedia... (Si ca tot am ajuns aici, ati putea citi un post interesant legat de ceea ce se gaseste sau nu in Wikipedia)
Bogdan s-a referit mai exact la faptul ca, desi sunt la servici toata ziua, nu ma prea omor cu munca... Sau cel putin asta am inteles eu... Si nu as putea sa spun ca nu are dreptate...

Niciodata nu am avut parte de stres aici, da in ultima vreme chiar am cam huzurit... Am facut orice altceva decat sa lucrez... Si, cum ma „compatimea” Nadim, mai primesc si bani pentru asta...
Iar una dintre chestiile care imi ocupa mai nou timpul e cititul blogurilor... Nu bloguri alese la intamplare, ci ale unor persoane ale caror pareri imi plac... Pe care le-am descoperit citind parerile altor persoane... (Oricum, trebuie sa ii multumesc Irinei pentru ca de la ea a inceput acest lant ) Si uite asa mi se duce vreo ora jumate dimineata...

Daca mai am si cateva mailuri de scris si eventual o insemnare in blog, deja nu ma mai regasesc printre persoanele care numara minutele pana la sfarsitul programului de lucru...
Si daca tocmai am vazut cat timp mai am la dispozitie, poate ma apuc sa mai si lucrez ceva azi... Desi, pe hartie, nu lucrez in luna ianuarie... Dar asta e deja alta poveste...

Te uita cum ninge... ianuarie?

2007-01-23T21:46:00.000-08:00

Daca in topul discutiilor despre vreme (cu sau fara ghilimele) de saptamana trecuta a fost furtuna care a afectat tarile de resedinta temporara ale mai multor prieteni, acum am ajuns la subiectul ninsoare (sau zapada)... Bineinteles ca nimeni nu o poate invinge pe Loredana, care a ajuns sa exporte zapada si sa ne faca in ciuda cu saniuta ei... Cei mai putini norocosi se pot lauda doar cu cativa fulgi si un strat cvasi-vizibil de zapada... Asta pentru cei care iubesc zapada... Ca sunt destui care sunt fericiti "la mare, la soare", cu cele 20-21° ale "iernii" cipriote...

Nu as putea spune in nici un caz ca iarna e anotimpul meu preferat... De fapt nici nu am un anotimp preferat.. Am gasit mereu lucruri care imi plac si care nu imi plac la fiecare anotimp... Desi tre sa recunosc ca am totusi un punct sensibil pentru primavara... Poate pentru ca atunci e si ziua mea... De asta sunt si atat de suparata din cauza incalzirii globale care mi-a furat doua anotimpuri si le-a dat peste cap pe celelalte...

Revenind la iarna... Sau ce-mi place mie iarna...
Imi plac ninsorile dese si cu fulgi mari... Si crengile copacilor incarcate de zapada imediat dupa ninsoare... Si asta pentru ca am amintiri foarte placute... Si niste "fotografii mentale" pastrate de-a lungul anilor... Cand mama m-a trezit intr-o dimineata, cand abia se crapa de ziua, sa ma uit la cei mai mari fulgi de nea pe care i-am vazut vreodata... Cand ma intorceam cu acceleratul, de la Timisoara si m-am trezit in miez de noapte din cauza crengilor incarcate de zapada si care ajungeau sa bata in geam...

Bineinteles ca aici nici o sansa de asa ceva... Cosbuc nici ca putea descrie mai bine: a-nceput de ieri sa cada cate-un fulg... acum a stat... Si ca nu cumva sa incep sa-mi fac iluzii in privinta vremii olandeze, de maine incep din nou ploile... Dar pana la urmatoarea ninsoare am primit un foarte dragut premiu de consolare, dupa cum se poate vedea in desenul de mai sus... (Multumesc inca o data, Cosmine!)

Si ca tot vorbeam mai devreme de prietenii din Cipru... Duminica asta m-a vizitat Gabic... Pe care l-am fermecat cu frumusetea oraselului meu... Ei, nici chiar... dar sa spunem ca acum intelege mai bine de ce imi place atat de mult aici... Si nimic nu poate fi mai elocvent la capitolul diferente de temperatura decat faptul ca bietul Gabic, care in Cipru si-a folosit geaca de doua ori in aproape un an, aici dardaia de frig, imbracat fiind cu pulovere si geaca... Si a mai avut si norocul sa guste din plin "statornicia" vremii de pe aici: in numai cateva ore a prins grindina, cer senin si soare, ploaie normala si in final un pic de ger... Asta ca sa fie intr-adevar o zi de neuitat...

Mai indrazneste cineva sa ma viziteze?

Climacophobia...

2007-01-17T19:15:00.000-08:00

Si daca va intrebati ce cuvant mai e si asta, phobialist va poate raspunde imediat: „Fear of stairs, climbing or of falling downstairs” (cine n-a avut oare ce face si s-a apucat sa inventeze un cuvant pentru orice fobie? ) Si daca nu am ajuns chiar pana acolo, recunosc ca nici mult nu mai am (referindu-ma la ultima parte a explicatiei)...

Totul a pornit de la accidentul pe care l-am avut in clasa a XII-a, cand am decis sa incerc rezistenta scarilor liceulului meu recent renovat si am luat-o de-a rostogolul jumate de etaj... Sim isi mai aminteste inca bine si va poate spune cat de artistic a fost si ce sanse am sa dublez vreo mare actrita de la Hollywood... Desi nu m-am ales decat cu un schiopatat timp de cateva saptamani (si o scuza pentru momentele in care oamenii imi spun ca sunt nebuna ), de atunci m-am invatat sa ma tin de balustrada de fiecare data cand cobor...

Dar am ajuns in Olanda... Si cand am vazut prea-minunatele lor scari, nu am putut decat sa spun "Doamne-ajuta!" Avand in vedere cat de abrupte sunt si ce trepte mici au, habar n-am cum reusesc olandezii astia cu tapaligile lor de juma de metru sa mearga cu atata nonsalanta... Dar, cum se spune, timpul le rezolva pe toate... Si asa am ajuns sa ma obisnuiesc, cat de cat si cu asta...

Pana marti... Cand noua mea casa s-a hotarat sa-mi dea botezul... Culmea e ca ma tineam de balustrada, dar nu am facut decat sa intind mana sa deschid usa cand am ajuns la ultimele trepte... si dusa am fost... Bilant: o farfurie sparta (din doar 2 pe care le detineam pentru moment), o vanataie mai mult neagra decat vanata si o durere de "codita"...

Asa ca acum am luat hotararea sa fac o cerere catre proprietar sa-mi instaleze in camera o bara ca la pompieri... Sau mai bine un tobogan la fereastra... Si daca mai pune si o piscina la capatul celalalt...

Piata Romana nr. 9

2007-01-15T21:43:00.000-08:00

In sfarsit m-am mutat... Nu in Piata Romana nr. 9, ci tot pe o "…straat", in Groningen... Facand abstractie de numele strazii, versurile cantecului lui Alifantis par totusi scrise pentru noua mea camera: daca deja nu mai exista indoieli despre desenele de pe pereti, pisica, vant si cat de mica e, partea cu chitara si prietenii sper sa vina in curand...

Si bineinteles ca acum sunt foarte bucuroasa ca am din nou un locsor al meu... Unde sa pot invita iar prieteni la cina, unde sa imi asez lucrurile asa cum imi place mie, unde sa ma simt bine atunci cand citesc o carte sau dansez de una singura... Mai ales ca timp de o luna am trait "din valiza", am facut mereu tot posibilul sa nu deranjez pe cei din jur...

Dar trebuie sa admit ca sunt recunoscatoare pentru luna asta "pe drumuri"... Pentru ca am realizat ca, desi intr-un timp scurt, am reusit sa-mi fac cativa prieteni foarte buni aici. Si care m-au ajutat deja mai mult decat m-as fi asteptat... Si ajung din nou la concluzia ca m-am nascut sub o stea norocoasa... Sau cineva acolo sus ma iubeste...

Si uite asa ajungem la o alta chestie care m-a pus pe ganduri zilele astea... De fapt, de ceva vreme in urma, dar discutia a fost reluata zilele astea...
Mi s-a reprosat ca spun prea multe "povesti bune" despre mine... Si ca ajung destul de enervanta... Raspunsul meu imediat a fost: "Ca doar n-o sa spun lucruri rele..." Doar ca mai este o alternativa... Sa nu spun nimic...
Hmmm... grea decizie...

Bineinteles ca pot veni cu destule argumente, valide din punctul meu de vedere... Dar la urma urmei e decizia fiecaruia daca vrea sa asculte sau nu... Nu am fortat pe nimeni sa ma asculte... inca...

Gata! Prea multa filosofie strica...
In final, nu pot decat sa urmez exemplul lui Creanga...

"Iubite cititor. Multe prostii vei fi citit, de când eşti. Citeşte, rogu-te, şi aceste şi pe unde-i vedea că nu-ţi vin la socoteală, ia pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la iveală, căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut."

Puterea obisnuintei...

2007-01-09T22:29:00.000-08:00

Acum vreo ora incepe sa rasune in birou o sonerie de mobil foarte comica... Toata lumea chicoteste prin colturi, intrebandu-se de unde vine... Si eu, ca tot omul, ma intreb de ce nu raspunde persoana respectiva... La care, fara abilitatea de a-mi citi gandurile totusi, unul din colegi imi spune: „Cred ca e mobilul tau...” In momentul urmator realizez ca eu sunt personajul care a umplut biroul de muzica si voie buna... si incerc sa remediez rapid situatia...

De unde pana unde s-a ajuns totusi la aceasta situatie? Nu sunt atat de indragostita incat sa-mi uit propria sonerie la mobil, cum mi-ar spune mama... Pur si simplu zilele astea am un alt mobil. Dar nu dintr-o nevoie stringenta de schimbare a mobilului, cum au unele persoane (desi recunosc ca un iPhone nu m-ar deranja ), ci pur si simplu pentru ca sunt zapacita... Si nu reusesc sa-mi mai gasesc incarcatorul... Si cum nu a venit inca ziua minunata in care sa ma pot muta in noua mea camera, e greu sa dai de ceva in multimea de genti si sacose in care-mi pastrez lucrurile... Noroc ca, asa cum se intampla mai mereu, cineva acolo sus ma iubeste si imi da prieteni buni aici jos.

P.S. In caz ca va intrebati ce e cu imaginea...
"A sasea zi, o oaie a mâncat o oaie.
Ciobanul si-a luat pusca, a plecat în padure si spre seara s-a întors cu lupul mort."
Pasarea Colibri - Puterea Obisnuintei

Un nou an... un nou inceput?

2007-01-07T18:36:00.000-08:00

Si au trecut si sarbatorile... Nu numai ca au trecut, da am impresia ca au fost acum foarte mult timp... Si nu e in nici un caz din cauza ca am trecut intr-un nou an... Pentru ca niciodata nu am simtit vreo diferenta... Exact ca si cu ziua de nastere... De asta m-a si enervat mereu intrebarea: "Si... cum te simti acum ca ai x ani?" De parca ar avea vreo relevanta...

Dar vroiam acum sa povestesc putin despre sarbatori... Si, luand-o in ordine cronologica, despre Craciun...

Daca e sa ma gandesc la Craciun, tot timpul imi vine in cap ziua de Ajun... Cand o ajut pe mama sa faca ultimele mancaruri si mirosurile efectiv ma doboara... Cand incepand cu ora 12 vin colindatorii... Si cum primii colindatori trebuie primiti (desi mama de fiecare data se supara ca nu a terminat inca nimic ), deschid usa si vad niste mogaldete de 4-5 ani care, cu un r mai mult sau mai putin dezvoltat ma intreaba daca primim cu colinda... Cand mama isi da seama ca a uitat sa cumpere ceva si ies pana in cartier, iar cand ma intorc ma bucur sa vad luminitele bradului in geamul de la sufragerie... Cand in sfarsit ne asezam toti la masa si incepem sa infulecam din stanga si din dreapta, in sunet de colinde si miros de brad... Cand, la sfarsitul mesei, desi simt ca pocnesc de la atata mancare, nu ma pot opri sa mai iau o felie de cozonac cu muuuulta nuca, facut de mama special pentru mine... Apoi zilele de Craciun in care nu fac altceva decat sa ma indop cu toata bunataturile, sa ma uit la filme de Craciun si sa ascult colinde...

Probabil de asta acum nici nu am simtit ca am avut parte de un Craciun...
Dar sa nu va imaginati acum ca nu m-am simtit bine... Dimpotriva, am avut parte de cateva zile absolut minunate! Doar ca nu a fost Craciun (in ciuda crengutei de brad, a cadourilor schimbate si a colindelor pe care le-am adus), ci o petrecere care a durat 3 zile si 3 nopti, exact ca in povesti... Cu mancaruri din diferite colturi ale lumii, cu discutii pana la 5 dimineata despre cate in luna si in stele (si chiar cativa meteoriti ), cu o plimbare prin centrul Maastricht-ului si Winter Wonderland...

Dupa cateva zile de "odihna" in Groningen, am luat-o iar la traversat Olanda, de la nord la sud, de data asta cu destinatia Aachen, unde urma sa petrec Revelionul, impreuna cu Sim. Si uite asa am inceput noul an cum nu se putea mai bine: in compania celei mai bune prietene, dansand, calatorind (pentru vreo doua ore la Düsseldorf)... Si daca tot anul ma voi simti ca pe 1 ianuarie, chiar nu o sa am motive sa ma plang...

O saptamana nebuna, nebuna, nebuna...

2006-12-21T21:04:00.000-08:00

Zambesc...
Nimic deosebit in ceea ce ma priveste, mai ales avand in vedere cat de bine ma simt in ultima vreme... Dar acum am un motiv mai palpabil, ca sa spun asa... Am fost intr-un magazin de ceaiuri si cat m-am hotarat eu ce sa cumpar din zecile de sortimente de ceai verde expuse si care de care mai frumos mirositoare am avut ocazia sa vorbesc cu batranelul care vindea... Iar in final m-am ales si cu un ceai cadou: Champagne truffle... Gesturi mici care raspandesc zambete...

Revenind acum la saptamana mea nebuna... Nici nu-mi vine sa cred cat de multe s-au intamplat in numai cateva zile... Daca ar fi sa povestesc tot, cred ca as sta pana maine in fata calculatorului... Dar o sa incerc sa fiu mai scurta...

Incepand cu al 11-lea Lustrum pentru AIESEC Groningen, adica aniversarea a 55 de ani de existenta... Vineri a fost o petrecere la care au venit membrii actuali, alumni, @-eri din toata Olanda, trainees si alti invitati... De fiecare data cand spun petrecere ma gandesc bineinteles la dans, ceea ce pentru mine inseamna distractie maxima... Doar ca acum nu a fost cazul, pentru ca muzica nu mi-a placut deloc... Dar asa am avut ocazia sa mai stau de vorba cu fosti membri (si chiar a fost o surpriza foarte placuta pentru mine sa vad ca toata lumea de anul trecut ma mai tinea minte), cu trainees pe care nu i-am mai vazut de pe la congresul national sau Reception Week-end Nijmegen sau cu prieteni din Groningen pe care ii invitasem la petrecere... Si seara s-a incheiat pe la 3, cand am ajuns in camera mea impreuna cu 4 baieti... Unul singur nu era de ajuns...

Sambata a inceput Reception Week-end Groningen. Cu o ploaie torentiala care vroia sa ne dea peste cap toate planurile... Dar nu s-a putut pune cu noi... Si ne-am dat in "small giant wheel" care e in centrul orasului cu ocazia sarbatorilor... Si apoi am trecut la patinaj (unii mai usor, altii mai greu ), pe patinoarul din Grote Markt, din fata Primariei... Apoi am trecut la activitati inauntru: darts si bowling... (Nu ca as fi buna la vreo una din ele... )

Cum intre cina si petrecere era o "gaura" de vreo doua ore jumate am zis sa iau cativa oameni si sa mergem sa stam la mine... Dar s-a dus vorba si m-am trezit ca lumea stia de "Trainees party at Roxana's"... Nici acum nu stiu cum de au aparut 18 oameni la mine in camera... Dar m-am simtit super si am avut ocazia sa ma laud la toata lumea cu preaminunata mea (fosta ) camera... Dupa care a inceput petrecerea propriu-zisa, la care tot trainee-ii au fost cei care au dat tonul distractiei. Si am dansat si am dansat si am dansat... Pana m-au lasat picioarele pe la 3 dimineata si am plecat acasa... De data asta cu 8 persoane dupa mine...

Dupa ce luni a fost "alocata" AIESEC-ului, pentru cina cu membrii noi si ultimul LC Meeting al celor recrutati in decembrie anul trecut, marti am schimbat tabara si am fost la cina de gala pentru Craciun organizata de SiB. A fost super!!! Dupa ce am mancat tapas la un restaurant spaniol, am mers cu taxi-limuzina la Cazino... Pentru prima oara in viata mea... Si chiar am avut parte de o seara minunata!!!

Iar miercuri a venit si ziua mult temuta cand a trebuit sa-mi strang toate lucrurile si sa ma mut... Si daca va spuneam la inceputul aventurii mele in Olanda ca imi place sa ma mut si sa-mi aranjez camera, acum nu prea am avut parte de asa multa bucurie, pt ca pentru o luna voi locui "prin vecini", ca abia la mijlocul lui ianuarie sa ma mut din nou intr-o camera a mea... Si bineinteles ca nici mutatul nu a fost usor, cand m-am trezit ca genunchiul meu drept refuza cu desavarsire sa imi mai asculte comenzile...

Iar acum ma pregatesc de Craciun... Primul Craciun departe de casa... Si fara zapada... Dar intre prieteni... Asa ca sper sa fie bine... Ca sa nu mai spun ca au inceput sa apara cadouri (inclusiv o camera foto!!! ) inca de saptamana trecuta, ceea ce e un semn foarte bun...

Asa ca pana data viitoare nu pot decat sa va urez un Craciun minunat alaturi de cei care va sunt dragi!!! Si sa va aduca Mosu'cat mai multe daruri care sa va incalzeasca inima!
Sarbatori fericite si toate urarile mele de bine!

Hit me, baby, one more time!

2006-12-13T23:03:00.000-08:00

Uneori efectiv nu am chef de vorba... Dar as putea sta sa ascult pe cineva ore intregi... Daca are ceva demn de ascultat, normal... (Stiu, sunt rea...) Alteori imi turuie gura de cred ca se sperie cei din jur... Probabil cineva ar trebui sa faca o masinarie care sa-mi spuna la un moment dat: "Stop! You reached you talking quota for today! Please leave some words for other people!"

La fel si cu scrisul... Uneori as fi in stare sa scriu romane... alteori mi-e lene sa scriu doua randuri...
De vreo patru zile tot ma odihnesc dupa OPS, dar cum in seara asta incepe nebunia din nou, am zis ca nu mai are rost sa o prelungesc...

La sfarsitul saptamanii trecute am fost in Belgia, la Outgoing Preparation Seminar, unde am fost facilitator. Si a fost super!!! Deloc cum ma asteptam, dar in final absolut minunat!

Am inceput cu intalnirea preliminara in Bruxelles... Dupa cateva peripetii (eu am coborat la gara gresita, Lucian a pierdut trenul), am reusit sa ne intalnim si sa mergem la o bere... Intr-un bar cu peste 2000 de beri... Culmea e ca am baut si eu una, dar cu aroma de coacaze (sau ceva in genul) si care chiar mi-a placut... Probabil tocmai pentru ca nu avea nici un gust de bere...

Partea super a fost ca din 4 facilitatori, 3 eram romani: eu, Lucian (Change IT rocks! ) si Lili, care de 3 ani locuieste in Belgia... "Intrusul" era Samuel, originar din Rwanda, dar care in curand va primi cetatenie belgiana... Si fara pic de "lauda de sine", pot spune ca am facut o echipa super! Nu-i asa, Luciane?

Joia s-a terminat cu o vizita prin centrul Bruxelles-ului si piata de Craciun... Inclusiv cu o plimbare "la inaltime", in roata din care puteam vedea orasul la picioarele noastre... Vineri dimineata a inceput lucrul la sesiuni si alte pregatiri pentru conferinta care avea sa inceapa la ora 7 intr-un satuc in apropiere de LiĂ¨ge...

Totul s-a petrecut atat de repede, ca nici nu stiu cand au trecut cele 2 zile din conferinta... Get to know each other, jocuri, concursuri, sesiuni despre Belgia, cultura, talk-show-uri si simulari... Cu Lucian care ar fi primit premiul pentru cel mai popular faci, daca acest premiu s-ar fi dat... Sau cu Samy, cel mai bun dansator... (De ce nu dau mai des peste baieti care stiu sa danseze asa bine? ) E drept ca au fost mult mai putini oameni decat la alte conferinte la care am participat, dar asta a fost in final in avantajul nostru pentru ca am avut ocazia sa ne cunoastem mai bine... Si desi in final a aparut tristetea despartirii, feed-backul primit de la ceilalti m-a facut sa zambesc... (Dar nu o sa incep sa ma laud acum, ca o fac deja prea des... ) Si sa ma bucur ca sunt pe drumul cel bun...

Si poate nu toata lumea gaseste in conferinte bucuria si entuziasmul pe care le vad eu... Si poate nu toate conferintele sunt la fel... Dar steaua mea norocoasa a avut grija o data in plus sa imi ofere niste clipe minunate si niste oameni extraordinari, pe care o sa fac tot posibilul sa-i pastrez aproape... Si daca maine nu as mai avea nimic, sunt sigura ca oamenii din viata mea ar face diferenta...

Va multumesc ca faceti parte din viata mea!!!

Sinterklaas (wie kent hem niet)

2006-12-04T21:54:00.000-08:00

Astazi in Olanda si Belgia se sarbatoreste Sinterklaas. Sfantul Nicolae, in traducere... Si, exact ca la noi, la noapte copiii isi vor lustrui ghetutele si le vor lasa pentru ca Mos Nicolae sa le aduca dulciuri. Dar cam aici se termina asemanarile. Pentru ca in Olanda sarbatoarea asta inseamna mult mai mult decat atat. Si tre sa recunosc ca imi place.

Afirmasem intr-un post trecut ca lumea se pregateste de sarbatori si ca Mos Craciun a pornit deja spre Olanda. Dar m-am inselat. Era vorba de Sinterklaas, doar ca pe atunci nu prea stiam diferenta. Si pe aceasta cale tin sa ii cer scuze oficial Loredanei ca am avut indrazneala de a afirma ca Mos Craciun locuieste in Spania si nu in Laponia. (Si ca tot suntem la capitolul Mos Craciun, am citit zilele trecute intr-un articol cum ca in multe comunitati din Austria si Germania Mos Craciun a fost interzis, pe motiv ca a fost inventat de Coca Cola si nu reprezinta adevaratul spirit al sarbatorilor.)

Revenind la Sinterklaas... Sarbatorile incep de pe la sfarsitul lui octombrie, cand acesta porneste cu barca din Spania, unde locuieste in restul anului... Toate orasele de prin Olanda incep sa se impodobeasca, iar pe la jumatatea lui noiembrie, Sinterklaas ajunge aici. Si din intamplare l-am vazut si eu acum vreo doua saptamani. Era o zi minunata si iesisem la cumparaturi, cand am auzit cantece si ajungand la unul din canale, am vazut corabia lui Sinterklaas care tocmai trecea. In jurul meu era o mare de copii care ii faceau din mana, cantau sau fugeau de sau dupa Zwarte Pieten (negrii Piet), ajutoarele lui Sinterklaas.

In multe familii incepand din acel moment copiii pun ghetutele langa semineu / soba / usa si primesc in fiecare saptamana cate un cadou mic, ca in noaptea dintre 5 si 6 decembrie sa astepte cadoul cel mare. Asta daca au fost cuminti... Daca nu, sunt luati intr-un sac si dusi in Spania ca sa-l ajute pe Sinterklaas.

Partea care imi place mie e ca sarbatoarea nu se incheie aici. Adica doar cu cei mici... Fiecare primeste cadouri. Dar nu numai atat... De multe ori primesti cadouri cu surprize (mai mult sau mai putin placute ) sau intreprinzi adevarate cautari, ca dupa comori, inainte de a-ti primi cadoul meritat. Iar in afara de cadou fiecare mai primeste si un poem, in care Sinterklaas si Zwarte Piet vorbesc despre purtarea persoanei respective in anul care a trecut. Si daca e ceva de care nu esti mandru... pazea! Ca lui mosu exact asta ii place: sa te laude ironic pentru lucrurile rele pe care le-ai facut...

Si pentru ca am fost fata cuminte, aseara am primit si eu cadou de la board-ul din AIESEC... Pardon... Sinterklaas... Si chiar si un mic poem... Si pentru ca nu aveau ce sa-mi reproseze (sau ca sa fiu cinstita, pentru ca rimele in engleza ies mult mai greu), poezioara mea e chiar draguta...

Dar surprizele nu s-au terminat... Pentru ca azi seful meu mi-a mai daruit ceva traditional pentru Sinterklaas: un R de ciocolata... Pentru ca asta primesc toti copiii pe langa cadou: initiala (cei mai norocosi chiar toate literele) numelui facuta din ciocolata... O litera de 225 g... Hmmm... cred ca inchei aici si trec la degustat...

P.S. Later update... la cererea cititorilor

Dear Roxana,

Zwarte Piet and Sinterklaas have been watching you,
You are really good in the things you do!
The UB, for another year,
Fortunately, you found a different place to live, my dear.
Fourteen guys were a bit too much to handle,
To make you more at home at your house,
Sint bought you a candle.
You are actively involved at the SiB on Wednesday,
So much more fun things to do till May.
To make up for Reception Week-end Rotterdam which you missed, We apologise for Dutch transport, hope you're not too pissed?!
The reception activities weren't all that,
We missed hitting the plank, like you repeatedly said.
From now on things will get a better turn
And the reception will be of more concern.
If you don't want to miss us, have no fear,
You can always knock at our door next year!

With love, Sint and Piet

Whatever you can do or dream you can, begin it. Boldness has genius, power and magic in it. - Goethe

2006-12-03T23:30:00.000-08:00

Pentru ca tot v-am innebunit in ultima vreme cu grupul meu de discutii (si voi face asta si pe viitor ), m-am gandit sa va spun si voua cateva lucruri, ca sa stiti macar in mare despre ce e vorba...

Asociatia mare din care facem parte se numeste SiB (Studentenvereniging voor Internationale Betrekkingen) sau DUNSA in engleza (Dutch United Nations Student Association) si este cea mai mare organizatie studenteasca „internationally oriented” din Groningen, cu peste 300 de membri. Desi orientata pe relatii internationale si cu un an mai „batrana” decat AIESEC (adica din 1947), abia de curand le-a venit membrilor (din Groningen, ca de rest nu stiu) ideea sa recruteze si studenti straini. Si uite asa a luat fiinta Theme Group International Students. De fapt asa a inceput totul, ca oficial am luat fiinta abia saptamana trecuta, cand board-ul ne-a aprobat „platforma” si am intrat in legalitate.

Dupa modelul Cartei Natiunilor Unite, iata ce spune documentul nostru fondator (nu degeaba avem ca membri studenti la Relatii Internationale):

„We, the Theme Group International Students are committed to providing a place for students of all nationalities and backgrounds interested in developing their knowledge of international affairs, building up their capacity to «think outside of the box» and creating deep-rooted friendships. As members of a united world community, the Theme Group International Students will act to emphasise the principles of respect and understanding, the free exchange of different ideas and knowledge, the spirit of co-operation and compassion for humanity through dialogue, advocacy and education.

The Theme Group International Students is a platform, which emphasises the following values:

Cross-cultural understanding and awareness;
Diversity and respect for difference.”

Poate suna pompos, dar adevarul e ca suntem doar o mana de studenti idealisti si plini de entuziasm care vrem sa ne dezvoltam afland mai multe unii de la altii si de la lumea din jurul nostru si sa aratam ca viata e frumoasa si oamenii au foarte multe de oferit.

In fiecare miercuri ne intalnim la cina si un „pahar de vorba”, iar vinerea o data la doua saptamani avem sedinte formale, cand punem tara la cale... O data pe luna avem o activitate „cinematografica” pentru membrii grupului + invitati din afara – film si discutii pe tema filmului. Joia trecuta am avut si prima activitate oficiala: un workshop despre micro-credite, cu o fosta membra SiB, voluntara la Human Rights si care a lucrat si la OIKO-Credit, una din cele mai importante institutii din lumea micro-finantelor.

Si poate v-am plictisit, dar de acum inainte n-o sa puteti spune ca nu intelegeti despre ce vorbesc... Desi n-o sa va pot transmite niciodata entuziasmul si buna-dispozitie pe care acest grup mi le insufla...

Pe-un picior de plai...

2006-12-03T17:37:00.000-08:00

Imaginati-va ca postul asta este pentru 1 decembrie, pentru ca asa era menit sa fie... Daca stau bine sa ma gandesc, pentru 2 decembrie, pentru ca vreau sa povestesc despre 1 decembrie si oricate veleitati de vrajitoare oi avea eu, nu am ajuns pana acolo in a citi viitorul...

Ziua a inceput ca oricare alta... Ajunsa la servici am deschis messenger-ul (de fapt se deschide singur, ca e baiat mare) si primul lucru diferit pe care l-am observat a fost ca aveam in lista numai oameni de prin strainataturi... Romanii din tara dormeau dusi la ora aia probabil, ca doar aveau zi libera... Si chiar cand au inceput sa mai apara pe parcursul zilei, singurii care aveau statusuri legate de ziua nationala erau tot cei din afara... Nu stii ce ai pana ce ai pierdut?

Tin minte ca anii trecuti mai puneam si eu statusuri pentru 1 decembrie, dar acum mi s-a parut intr-un fel ipocrit... Pentru ca nu mor de dorul tarii... E drept ca mi-e dor de familie si de cativa prieteni care au mai ramas prin tara, dar cam atat... Si realizez ca in ultima vreme am o multime de comentat la adresa situatiei de acasa... Asta poate si pentru ca am inceput sa discut mult mai mult despre politica, situatia economico-sociala si asa mai departe... Asta nu inseamna catusi de putin ca atunci cand vorbesc de Romania nu gasesc cuvinte de lauda si nu incerc sa creez oamenilor o impresie placuta...

(A nu se citi acum ca spun ca am ajuns la izvoare de lapte si miere... In nici un caz... E drept ca ma simt foarte bine aici in momentul de fata, dar daca e cazul am destule de comentat si la adresa Olandei... Critic trebuia sa ma fac... )

Chiar si cu oamenii... Pana acum nu am avut timp sa mi se faca dor sa vorbesc romaneste... Avand mereu macar un roman prin preajma, ar fi fost si cam greu... Dar chiar si asa... Oricat de dor mi-ar fi de tara, nu as simti nici un fior de patriotism daca intr-o zi as da peste cineva... care nu corespunde standardelor mele, ca sa zic asa... Stiu ca suna elitist sau snob sau cum vreti sa-i spuneti, dar inainte sa ma condamnati, sa va dau un exemplu: cand ne-am intors de la Praga, am mers cu Sim intr-un callshop in Aachen sa dea telefon acasa, ca nu mai avea credit pe mobil. Si stand acolo am auzit la un moment dat cum un tip incepe sa strige efectiv in receptor: "Ci faci, fa???" si apoi sa povesteasca despre schemele pe care le-a facut in ultima vreme si ce telefon si-a tras si asa mai departe... Si oricat patriotism as avea (sau nu) in mine, in momentul ala nu am putut sa simt decat rusine si sa ma fac ca nu inteleg...

Revenind la lucruri mai putin dramatice... Desi acasa nu cred sa fi sarbatorit vreodata ziua nationala (ma bucuram doar ca aveam liber ), m-am hotarat ca aici sa o fac. Si cum in ultima vreme am devenit un adevarat izvor de ospitalitate , am invitat cativa oameni la mine: Teodora si Marius, cei doi studenti romani pe care i-am intalnit saptamana trecuta, Robert, olandezul cu mama romanca si Cristina, pe care am cunoscut-o la Robert, ce locuieste de zece ani in Olanda, dar e cu inima in tara.

Desi a fost mai degraba o petrecere in stil olandez (cu multa vorba, dar nu asa multa bautura ), m-am simtit minunat. Si nici nu mi-am dat seama cand au trecut 7 ore... Cu muzica romaneasca, o multime de glume, povesti de acasa sau peripetii de-ale romanilor prin tari straine si tot asa...

Si desi inca sunt convinsa ca "Desteapta-te, romane!" e foarte potrivit pentru situatia actuala, la fel de bine pot spune cu tot sufletul: Sa traiti, romani!

Noapte magica

2006-11-29T09:24:00.000-08:00

As vrea sa va pot descrie ce simt acum... As vrea sa va fac sa simtiti senzatia asta grozava pe care o am acum...

E trecut de doua noaptea si camera mea abia s-a golit... Ascult muzica spaniola pe fundal... Dar am inca vocile tuturor in minte...

Ca in fiecare miercuri, am avut intalnire cu cei din Theme group International Students. Doar ca acum nu a fost ca in alta miercuri... A fost prima si ultima data cand ne-am intalnit absolut toti "membrii fondatori"... Cu "Roxana's Dutch salad" laudata de toata lumea si cu prajiturele de Craciun... Cu Chianti, vin argentinian si rom cubanez... Cu cadouri, colinde romanesti de Craciun si muzica latino-americana...

Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc... De fapt nici nu stiu despre ce vreau sa va vorbesc... Despre cat de bine ma simt cu acesti oameni... Despre cum am ras cu lacrimi timp de un sfert de ora... Despre cum am inceput sa vorbesc in spaniola, ca sa conving lumea ca inteleg... Despre cum am ascultat povesti sau am pus lumea la cale... Despre muzica si Che Guevara, Bob Marley si discriminare, biblioteci si Dexter's laboratory...

Cum va spuneam, nu are rost sa va descriu... Pentru ca oricum n-ati intelege...
Dar poate candva va veti simti atat de bine pe cat ma simt eu acum... Si veti incerca sa impartasiti acest sentiment...

Ce (nu) face Olanda din om...

2006-11-28T23:45:00.000-08:00

Se apropie iarna... Si nu spun asta din cauza zilelor care se micsoreaza sau a faptului ca frunzele au disparut de tot de pe ramuri... Si in nici caz nu vorbesc de aparitia zapezii (anul asta cred ca o sa raman doar cu... dreaming of a white Christmas)...

E vorba de un indicator... mai personal: corpul meu s-a decis sa se pregateasca de... hibernare... De vreo doua saptamani nu reusesc sa mai scap de somnolenta... Si nu petrec noptile... Si nu ma spetesc muncind... Cu toate astea, in continuu mor de somn... Ca sa va dau un exemplu: sambata m-am trezit la ora 11, am luat micul-dejun, am fost pana la supermarket si la ora 1 m-am bagat din nou in pat pt ca nu-mi mai puteam tine ochii deschisi... Si am dormit zdravan pana la 4, cand a trebuit sa ma trezesc, pt ca aveam invitati... Dar pe la 11 jumate dormeam din nou... (Ceva sfaturi pentru iarna, prietenii mei ursi? )

Si tot meditand eu asa cum poate schimba Olanda un om (asta cand incercam din rasputeri sa-mi tin capul deasupra tastaturii ca sa creada lumea ca lucrez ), am ajuns si la alte efecte...
Cum ar fi ca am inceput sa uit lucruri... De la mana pan la gura... Si eu care ma mandream mereu cu memoria mea "de elefant"... Sau poate tocmai asta e... Am fost pedepsita, ca doar lauda de sine nu miroase-a bine... Hmmm... uite o noua tema de meditatie...

Luand-o invers, pot sa spun cateva lucruri pe care traitul aici nu au reusit sa le schimbe...
Cum ar fi intarziatul... Nu ca nu sunt si olandezi care intarzie... Dar majoritatea sunt mereu la timp... Dar se pare ca asta nu a avut nici o influenta asupra mea... Chiar si la servici ajung zilnic cu macar 5 minute intarziere, chit ca ma straduiesc din rasputeri sau ma trezesc mai devreme...

Sau bautul berii... Oricat de multa bere s-ar bea aici si oricat de mult m-ar imbia oamenii cu ea, tot nu-mi place berea...

Sau salutul... Cu sarutatul de 3 ori... Cum se face si prin AIESEC la noi... Cu care nu reusesc sa ma obisnuiesc... Si de fiecare data cand ma mai intalnesc cu cineva e un moment mai mult sau mai putin ciudat in care persoana respectiva se apropie de mine si eu nu am nici o reactie... Uneori reusesc sa ii inghet pur si simplu... alteori se apropie de mine, moment in care imi aduc si eu aminte ce vor si reactionez...

De alte schimbari voi afla probabil de la cei care nu m-au mai vazut o perioada...
Sau cand ma mai trezesc si eu... :))

Noi suntem romani, noi suntem romani...

2006-11-21T21:38:00.000-08:00

Cand a plecat Nicu ma gandeam ca m-am obisnuit destul de mult cu el aici si ca o sa-mi fie dor sa vorbesc romaneste, dar se pare ca mi-am facut griji degeaba... Pentru ca in ultimele zile am fost "asaltata" de romani...

Intai mi-a scris Adrian, un tip din Iasi, care va veni in Groningen la inceputul anului viitor. A cam avut probleme cu actele (ca toti internii care vin in Olanda, de altfel) si se pare ca o sa-si mai intarzie sosirea putin, desi eu ma bucuram deja ca acus e aici...

Apoi l-am cunoscut pe Robert, care e pe jumatate roman (mama romanca, stabilita aici de vreo 30 de ani si tatal olandez). Robert e un prieten foarte bun cu unul din tipii din grupul de discutii, prin care ne-am si cunoscut. Si desi ma sunase acum vreo 2 saptamani, cu plecarea la Praga si toate celelalte, nu am reusit sa il sun inapoi (pe Robert) decat vineri, cand ne-am si intalnit la biblioteca, la o cana de ceai... Am vorbit o multime, despre ce fac eu aici, despre ce face el, despre studentii olandezi, despre Romania si intrarea in UE si asa mai departe... Vorbeste foarte bine romaneste avand in vedere ca nu a invatat decat acasa, de la mama lui... Adica mai face greseli de gramatica sau cate un dezacord pe ici pe colo, dar se descurca foarte bine. Si, in afara de faptul ca a ramas sa ne mai vedem pe la biblioteca mi-a spus ca duminica asta mama lui organizeaza o masa romaneasca pentru mai multi romani de prin nordul Olandei si m-a invitat si pe mine. Desi m-a avertizat ca o sa fie doar "oameni normali", adica romani stabiliti aici, cu slujbe si familii... Cu alte cuvinte eu nu am intrat inca in normalitate...

Dar saga nu se termina aici... Pentru ca joi am primit mail de la un alt roman, Marius, din Bucuresti, care e student Erasmus aici pentru un semestru. Mi-a spus ca mi-a gasit adresa de mail pe site-ul celor de la Wings, de cand m-am inscris in Saptamana Introductiva. Si cum i se facuse dor sa mai vorbeasca romaneste, a zis ca poate ne strangem mai multi romani si ne intalnim din cand in cand. Dar nici nu am apucat sa ii raspund ca am mai primit un mail de la o alta romanca, Teodora. Ea face a doua facultate si e deja de 2 ani in Groningen. Si exact ca Marius, mi-a gasit adresa si s-a gandit ca ar fi klumea sa ne vedem. Asa ca am stabilit o intalnire in trei pentru aseara.

Aseara ne-am vazut pe la 8 si am ajuns acasa la 12, asa ca va puteti imagina ca a fost super. Intai am mers intr-o cafenea / restaurant foarte klumea, cu muzica portugheza si o multime de reviste si carti prin jur (cred ca s-au gandit la mine cand au amenajat ). Si am inceput sa ne cunoastem putin cate putin... Dar pe langa chestiile personale, am ajuns sa discutam si despre situatia romanilor in strainatate si lucruri mai "profunde", ca sa zic asa... Cand a plecat, Marius chiar a spus ca a fost mult mai bine decat se astepta, ca i-au placut foarte mult discutiile noastre si ca abia asteapta sa ne mai vedem. Iar cu Teodora a mers chiar mai bine, pentru ca pe langa alte lucruri pe care le avem in comun, am dat peste o persoana careia ii place sa danseze, asa ca de acum faceti loc!

In concluzie... este pacat ca o multime de tineri valorosi pleaca din tara, dar eu ma bucur cand ii intalnesc pe aici.

Botez

2006-11-20T22:38:00.000-08:00

Nu o sa vorbesc acum despre Ionut (caruia ii trimit salutari pe aceasta cale )...
Si nici nu m-am convertit la o alta religie... De fapt, daca stau bine si ma gandesc cred ca numai crestinismul are botez la convertire... OK deci... Nu am trecut la catolicism, luteranism sau alte asemenea...

E vorba de un alt botez... un botez primit pe strazile Olandei... Nu atat de costisitor ca furatul bicicletei (in Groningen se zice ca in timpul studentiei ti se fura bicicleta in medie de 3 ori), dar putin mai dureros... Nu stiu la ce va ganditi voi acum, dar eu vorbesc de faptul ca am avut primul accident de bicicleta si prima cazatura... Nu va ingrijorati, nu a fost nimic grav: doar un contact frontal cu o alta bicicleta... Din care am iesit cu o vanataie cat toate zilele pe piciorul drept, care o sa se vindece probabil abia prin preajma Craciunului si, bineinteles, cu mandria putin sifonata...

Si acum hai sa va mai spun ce mai e nou pe frontul de Vest... De aceasta data, din categoria Stiati ca...

Lunea trecuta a fost organizata in Groningen o manifestare foarte mare pentru studenti, cu prezentari, workshop-uri, traininguri si, bineinteles, petrecere. Desi in principal pentru studenti olandezi, s-a strecurat si un workshop pentru studenti internationali si anume o simulare a Consiliului de Securitate din cadrul Natiunilor Unite. A fost foarte klumea si am aflat o multime de lucruri; pe de o parte am ramas uimita de multitudinea de reguli pe care trebuie sa le indeplineasca pentru cele mai banale chestii, iar pe de alta parte a fost infricosator sa realizez cata putere exista in mainile a doar cativa oameni. Adica se vorbeste mereu prin presa de faptul ca marile puteri fac ce vor pe scena politica si economica mondiala, dar sa stii ca efectiv soarta tarii tale poate fi decisa in orice moment doar de cativa oameni, e cam... Si sper ca la nivelul ala ajung la concluzii mai rezonabile, pentru ca in workshopul nostru nu am reusit sa ajungem la o concluzie si Japonia a declarat razboi Coreei de Nord...

Miercuri am avut o noua "activitate cinematografica" organizata de grupul meu de discutii unde am vizionat de data aceasta Protocols of Zion, ce prezinta o noua teorie a conspiratiei. Bazat pe o carte scrisa la inceputul secolului XX in Rusia (unii spun ca o gluma a serviciului secret al tarului), documentarul vorbeste despre un plan de dominare a lumii conceput de catre evrei. Si despre regulile foarte simple ce trebuie urmate ca evreii sa conduca lumea prin finante si mass media si sa inlocuiasca ordinea sociala actuala cu o dominare in masa. Am auzit teorii conspirative mai credibile si asta sincer mi s-a parut o gluma, dar ce m-a lasat masca a fost sa vad multimea de oameni care chiar cred in toate chestiile astea si asa ajung sa dea vina pe evrei pt tot raul care se intampla sau ajung sa justifice (sau chiar sa anihileze) lucruri ingrozitoare ca Holocaustul si pogromurile.

Si pentru ca tot suntem la Stiati ca...
Stiati ca Groningen are si aeroport? Eu stiam, dar nu aveam idee unde se afla, iar sambata am aflat.
Week-end-ul trecut nu am mai avut nimic maret planificat. Ca de fiecare data inainte de salar... Dar sambata s-a nimerit sa fie o zi absolut minunata, asa ca mi-am luat bicicleta si am pornit-o la plimbare, ca sa mai explorez imprejurimile si ca sa scap rapid si de eventuala frica de a mai urca pe bicicleta cauzata de recentul accident.
Am luat-o spre sud, am trecut prin Haren si mi-a placut la fel de mult la lumina zilei ca si atunci noaptea cand am crezut ca e un sat dintr-o poveste de Craciun... Am ajuns pe la aeroport, am trecut din nou pe langa lacul din apropierea Groningen-ului si am descoperit o noua parte a orasului, inclusiv un lac super la doar 10 minute de mine...

In rest, toate-s bune si frumoase... Imi place aici... imi plac activitatile in care sunt implicata, imi plac oamenii pe care ii vad... si efectiv ma simt super... fericita

Iar un motiv in plus de bucurie pentru ziua asta: dimineata am aflat ca am fost aleasa ca faci pt OPS in Belgia, impreuna cu Lucian...

Aventuri din afara spatiului Schengen

2006-11-16T00:28:00.000-08:00

Titlul se refera doar la faptul ca destinatia principala a acestei calatorii a fost Praga, pentru ca aventurile nu au lipsit nici din interiorul spatiul Schengen. Incepand chiar de miercuri, din Olanda, cand s-a dovedit inca o data ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ - multitudinea de trenuri prin care a trebuit sa trec si intarzierile de randul minutelor si zecilor de minute m-au impiedicat sa mai ajung la Maatricht, unde trebuia sa ma intalnesc cu cativa trainees pentru un suc si cateva povesti... Dar nenorocirea nu a fost asa mare pentru ca nici nu am ajuns bine la Sim, in Aachen, ca am plecat la o petrecere studenteasca... Asta ca sa pornim cu dreptul in calatorie... Sau doar cu 3 ore de somn...

Joi dimineata, dupa mai putin de o ora de mers cu avionul, dar 4 ore in drum spre sau dinspre aeroport (si un tren luat in directia gresita pe parcurs ), am ajuns intr-un sfarsit si in Praga. Orasul este absolut minunat si mie si Simonei ne-a placut foarte mult. Nu o sa incep acum sa va descriu locurile pe care le-am vazut, pentru ca le puteti gasi in orice ghid turistic si oricum nici nu se compara cu ceea ce e in realitate. Pot cel mult sa va arat din pozele noastre si sa va dau un sfat: mergeti si vizitati Praga!

Folosind indicatiile precise ale lui Florin am ajuns rapid in centru, la firma unde lucreaza el si unde vroiam sa ne lasam bagajele ca sa putem colinda in voie... Dar, ca in filmele cu Stan si Bran, ne-am invartit juma de ora in cautarea unui telefon public sau internet cafĂŠ ca sa-l anuntam ca am ajuns, ca sa descoperim in final ca era un telefon la doi pasi de locul de unde plecasem... Dupa imbratisarile de rigoare si schimburile comerciale aferente (bagaj contra harta centrului), am plecat in explorare... Nu inainte de a ne lua "intaritoarele" pentru drum: fornetti ("chimicoase" cum zice Sim, dar care ne-au adus aminte de casa), porumb fiert , stroopwaffels olandeze si mini-waffels belgiene (nu de alta dar eram in Praga )...

Harta bineinteles ca a ramas printr-un buzunar, ca doar nu poti sa te bucuri efectiv de un oras daca stai tot timpul cu nasul in harta... Si uite asa am inceput sa ne plimbam: intai prin centru, care e super, cu o multime de strazi inguste, cladiri vechi, biserici (si eu care credeam ca Iasi-ul are o groaza de biserici ), trasuri si surprinzator de multi turisti pentru perioada asta... Trecand de centru trebuia sa ajungem la Podul Carol, simbol al Pragai, spre care ne indreptase Florin, dar noi am ajuns... cateva poduri mai departe... Am traversat Vltava si am continuat plimbarea in parcul situat pe dealul din fata noastra... Florin radea de mine ca ma entuziasmez la fiecare delusor pe care il vad... Na, asta e cand locuiesti in Olanda... Tot in parc am descoperit ca ne-am gresit vocatia si ca baletul ar fi trebuit sa fie alegerea noastra... Dar nu e nevoie sa ne credeti pe cuvant...

Seara ne-am indreptat din nou spre centru, pentru ca trebuia sa-i luam de la servici pe Florin si Raluca si sa mergem la ei acasa. Dupa cateva statii de tramvai in care am stat cu sufletul in gat (nu aveam bilete ), am ajuns si la apartamentul pe care cei doi compatrioti ai nostri il impart cu un suedez. Am inceput sa povestim una-alta, la o farfurie de ciorba sau o gura de stroopwaffels / speculaas / prajituri cu migdale... Dupa care eu si Sim am hotarat sa ne incarcam bateriile pentru a doua zi, ca doar, imitandu-l pe Praslea cel Voinic, trebuia sa vizitam in doua zile cat altii intr-o saptamana...

Dis-de-dimineata, in loc sa urmam sfaturile pline de intelepciune ale lui Florin si sa luam tramvaiul spre centru, am luat-o tot la picior... si in directia parcului din apropiere... De unde puteam admira o noua fata a Pragai... si de unde ni s-a parut ca observam cladirea rasucita. Cum ni s-a parut ca pierdem timp pretios daca ne intoarcem sa cautam un drum la poalele dealului, am hotarat sa o luam... de-a dreptul: coborand printre copaci, folosindu-de de stalpi de inalta tensiune, urmand o cale ferata sau sarind garduri... Si inainte sa spuneti ca Florin ("Nu sunteti normale"), va salvam de efort: stim deja ca suntem extra-ordinare...

Dar marsul nu s-a terminat aici... Dupa cateva cartiere mai putin cunoscute turistilor, am schimbat macazul si ne-am intors in centru pentru a lua pranzul impreuna cu Florin si Raluca, la un restaurant "medieval", unde mancarea a fost foarte buna, dar chelnerita a incercat sa ne incarce nota de plata... Probabil pentru cu nu vorbim ceha... Apropo, a fost super ciudat sa dam peste o limba din care nu intelegeam absolut nici un cuvant... Ca sa nu mai spun ca foarte putini oameni vorbesc engleza (poate si pentru ca m-am obisnuit cu Olanda )...

Dupa amiaza am hotarat sa mergem pe rutele mai "conventionale" si am vizitat Palatul, Podul Carol sau "mini Turnul Eiffel", am ajuns prin zona ambasadelor (fara sa dam si de a Romaniei) si ne-am intors pentru cina, pe care am luat-o intr-un restaurant foarte "gezellig", fara a indrazni insa a manca ceva tipic ceh... Si ca sa ne incheiem seara cum se cuvine, am hotarat sa mergem intr-o ceainarie, desprinsa parca din La Tiganci, cu divane, lumanari, narghilea sau zeci de sortimente de ceai...

Sambata, din pacate, a trebuit sa ne intoarcem... Dar cum nu fusesem niciodata prin KĂśln, am hotarat sa ramanem cateva ore pe acolo... Tre sa recunosc ca nu am ales cel mai bun moment, pentru ca era 11.11, adica deschiderea oficiala a carnavalului (care de fapt are loc in februarie) si era lumea de pe lume, cu costumatii mai ceva ca in filme... Ne-am intalnit si cu Bogdan (Istrate frate) si uite asa am mai strans legaturile cu Change IT-ul de odinioara...

Si aici se incheie un nou capitol din romanul meu foileton... (Nu de alta, dar cativa cititori au adormit deja pe scaune... )

P.S. Fotografia a fost postata la cererea expresa a lui Florin ("Poza asta trebuie sa o pui in blog")... Multumim pentru tot, Florine! Si inca o data: Praga este minunata asa ca faceti bine si puneti-va in agenda o vizita la Florin!

P.S.2 Pentru filmulete (saritul gardului etc.), contactati subsemnata!

Inceput de drum...

2006-11-07T18:17:00.000-08:00

Azi incepe o noua aventura...

Perioada
          8 - 12 noiembrie 2006

Locatii
          - principala: Praga
          - secundare: Maastricht, Aachen, KĂśln

Personaje
          - principale: Roxana (turist), Sim (turist), Florin (gazda & ghid)
          - secundare: studenti din diferite colturi ale lumii

Momentele subiectului (nu uitati ca vorbim de un capitol din romanul meu foileton )
          - expozitiunea: traversarea Olandei de la nord la sud
          - intriga (determina desfasurarea actiunii si asigura o distractie maxima inca de la inceput ):
                              - suc cu 3 trainees in Maastricht
                              - petrecere studentesca in Aachen, cu Sim

TO BE CONTINUED

Fara limite...

2006-11-06T17:40:00.000-08:00

Motivatia acestui post:
Ar trebui sa scriu un articol, dar nu am inspiratie... Ca sa nu credeti ca m-am reprofilat pe jurnalism sau ca incerc sa chiulesc o sa va spun ca e pentru munca: mi-am terminat proiectul si seful meu m-a intrebat daca nu vreau sa scriu despre ce am lucrat in revista IT a Universitatii...

Motivatia titlului:
E o chestie care pe mine m-a amuzat foarte mult...
Vorbeam mai devreme cu seful meu si imi spune la un moment dat ca ar trebui sa faca niste scheme elaborate, dar ca nu s-a priceput niciodata la asa ceva. Si ca are un nepot designer care l-ar putea ajuta, doar ca momentan este indisponibil. Pana acum, nimic deosebit. Si apoi imi spune motivul "indisponibilitatii" nepotului: respectivul si-a cumparat recent un skateboard... cu motor... Yeap, exista si asa ceva... (Informatie pentru cei ca mine care sunt mai in urma cu inovatiile tehnologice ) Si bucuros de noua achizitie nepotul s-a hotarat sa o incerce pe strazile belgiene (unde cica este legal sa conduci asa ceva printre masini, motociclete etc.)... Momentul culminant nu a intarziat sa apara: cand avea vreo 60-70 km/h (sunt cam sceptica la faza asta, dar sa zicem ca e posibil...), si-a dat seama ca nu stie cum sa opreasca si singura solutie care i-a venit in minte a fost sa sara de pe skateboard. Deznodamant: un picior cu multiple fracturi si un skateboard care nu s-a indurat sa se opreasca decat la contactul frontal cu o casa... Mare e gradina lui Dumnezeu!

Continut (cu alte cuvinte, chestii care sa "umple" pagina):
Tocmai am aflat ca nu am fost selectata pentru Train the Trainers in Belgia... Si nu pot spune ca sunt dezamagita sau surprinsa... Pentru ca sunt constienta la un anumit nivel m-am sabotat singura... Nu zic acum ca sunt convinsa ca daca procedam altfel as fi fost selectata... Ci doar ca nu am facut nimic sa imi sporesc sansele... Am scris scrisoarea de motivatie in mai putin de jumatate de ora si desi nu eram multumita, am trimis-o fara revizuiri... Ca sa nu spun mai tarziu ca nici macar nu am incercat... Dar cred ca am realizat, la un nivel mai apropiat sau nu de constient, ca am mult prea multe lucruri acum in "program" si deja ar fi fost prea mult... Sunt sigura ca ar fi fost o experienta extraordinara si as fi avut multe de invatat (ca sa nu mai spun de distractie), dar nu este o oportunitate unica... Si e timpul sa ma opresc a mai face noi planuri si sa ma bucur de ce am acum... Pentru ca am destule... Si sunt sigura ca o sa vina momentul potrivit si pentru asta... Mai ales ca eu nu renunt la visele mele...

Nicu s-a intors in tara saptamana trecuta... Plecarea lui a prilejuit destule:
- lucruri bune pentru el: compania la care si-a facut internshipul l-a angajat ca sa deschida o filiala in tara...
- lucruri bune pentru mine: mi-a facut cadou bicicleta lui. E drept ca a vrut sa mi-o vanda intai, dar cum i-am spus ca nu am bani, mi-a daruit-o... Steaua mea norocoasa inca isi face bine treaba...
- lucruri mai putin bune: in Groningen am ramas doar 2 trainees - subsemnata si Nadim; o sa vorbesc mult mai rar romaneste si alte lucruri marunte cu care ma obisnuisem si pe care acum trebuie sa le schimb...

Si prin AIESEC se mai misca lucrurile putin...
Joi am avut o prezentare pentru studentii recrutati recent ca sa plece in traineeship. Si a fost chiar mai bine decat ma asteptam. Ca sa nu mai spun ca incep sa-mi domin emotiile din ce in ce mai bine... Acum nici nu mai realizez ca sunt emotionata cand vorbesc in public, dar vad asta daca imi privesc mainile (probabil mesajul ajunge mai greu pana la ele ), care tremura destul de tare...
Aseara am luat parte la primul (sper nu si ultimul) LC Meeting in engleza din acest an si, mai mult decat atat, la o discutie legata de imbunatatirea activitatilor de receptie si internationalizarea LC-ului. Multa vorbarie, decizii mai putine... Ce am castigat, ca sa spun asa: de acum inainte LC Meeting-urile vor fi in engleza (daca voi fi prezenta, normal), sper sa vad mai multa receptivitate din partea membrilor, o sa tin o prezentare despre Romania in doua saptamani... si poate chiar ma implic in vreo activitate... Desi visez cam mult... Luand-o pas cu pas, sper sa mentin engleza si mai vedem ce se mai intampla...
Update: Reception Week-end Groningen va incepe vineri, 15 decembrie cu Lustrum - sarbatorirea a 55 (nu 50 cum am spus data trecuta) de ani de existenta a AIESEC Groningen.

Cu SiB International Theme Group lucrurile merg mult mai bine!
Acum doua saptamani am avut prima activitate organizata de noi: am luat cina cu alti cativa studenti straini si olandezi, dupa care am vazut Darwin's nightmare (un documentar care iti da de gandit cel putin pentru cateva zile... si te face sa te simti mic si neajutorat, cum mi s-a intamplat mie...) si dupa aceea am avut parte de discutii la un pahar de vin... Toata lumea a fost incantata, de am hotarat sa facem din asta o activitate regulata. Urmatorul film: Protocols of Zion, pe 15 noiembrie...
Au inceput sa se miste lucrurile si in privinta altei activitati in care sunt implicata: un workshop despre micro-credite, ce va avea loc (speram noi) la sfarsitul lui noiembrie. Si daca acum cateva saptamani nu stiam nici cu ce se mananca sau de ce ar fi primit un economist premiul Nobel pentru Pace pentru ideea asta, acum sunt super entuziasmata de activitatea asta... Si daca totul merge bine, vom organiza ceva mai amplu prin februarie... Dar pana acolo mai este destul...

Singura pe drum...
Aseara (dupa LC Meeting) am avut parte de o noua escapada nocturna... Si nu va ganditi acum la Zburatorul in varianta feminina sau teme similare... Pur si simplu mi-am luat bicicleta (ce repede mi-am apropriat-o ) si am pornit la plimbare... la 10 noaptea...
Imi plac foarte mult plimbarile astea, in primul rand din motive practice: circulatie redusa (prin unele locuri chiar inexistenta), nu-mi mai fac griji in privinta prioritatii sau semafoarelor, aer curat... Aseara am fost pana la un lac din aproprierea Groningen-ului (lumea merge acolo vara la plaja, Roxana merge acolo la sfarsitul toamnei, sa priveasca luna plina ) si m-am intors in Groningen trecand printr-un satuc scos parca dintr-o poveste de Craciun... fara zapada... Pe zi ce trece iubesc din ce in ce mai mult Groningen-ul si imprejurimile...
Spuneam in primul rand... Un al doilea motiv ar fi senzatia super pe care aceste plimbari mi-o dau... Imi aduc aminte de diminetile de vara cand ma punea bunica sa ma trezesc inainte de rasaritul soarelui ca sa udam rosiile (cred plimbarile cu bicicleta ar fi chiar mai frumoase in asemenea dimineti, dar eu sunt o lenesa incurabila si nu ma pot trezi asa dimineata de bunavoie si nesilita de nimeni)... Cand e atata liniste si pace, de ai impresia ca nimic rau nu se poate intampla, viata e frumoasa si toata lumea e a ta...

Concluzie:
Saptamana trecuta am mai strans legaturile cu Change IT-ul meu... Am vorbit o multime cu Vali si am inceput sa facem planuri (sa visam deocamdata) pentru o calatorie in tarile nordice prin martie...
Florin m-a intrebat ce mai fac... Raspuns: "I'm having the time of my life"... Si nu, nu ma casatoresc... Pentru ca asta a fost intrebarea imediat urmatoare... Nu o sa incep acum cu "I don't need a man to make me happy", pentru ca nu e cazul... Pur si simplu Fat-Frumos nu a aparut inca si pana apare poate o sa ajung sa si cred in el... Pana atunci ma bucur de ceea ce am si sunt fericita. Foarte fericita.

Si daca ramuri bat in geam...

2006-11-01T18:08:00.000-08:00

In Finlanda ninge... In Suedia ninge... In Polonia ninge... (Sau cel putin asta scrie in statusurile celor aflati pe acolo...) In Groningen bate un vant naprasnic (cuvantul asta imi aduce mereu aminte de povesti) si ploua torential, in ultimele zile cu gheata... Si e frig... Se apropie iarna, dar o iarna olandeza... In care daca o sa vad zapada intr-o dimineata ma pot considera multumita... Iar daca frigul nu e de ajuns ca sa anunte venirea iernii, cu siguranta ornamentele de Craciun fac asta... Pentru ca au aparut peste tot... Mos Craciun a plecat deja spre Olanda... Si imi pare rau sa te anunt, Loredana, dar aici nimeni nu crede ca Mos Craciun vine din Laponia... Toata lumea stie aici ca Mos Craciun a pornit deja cu barca din Spania, calatorind pe mare... Si culmea e ca nu ajunge aici in Ajunul Craciunului, ci cand noi sarbatorim Sf. Nicolae... Hmmm... olandezii astia... mereu fac ceva sa se diferentieze de restul... de parca inaltimea medie nu ar fi de ajuns...

Si ca tot veni vorba de zapada, pot sa ma laud si eu ca am vazut zapada zilele astea... E drept ca artificiala... Si in Germania... Dar ce mai conteaza?

Week-end-ul trecut am fost la Reception Week-end Nijmegen, cu alti membri din AIESEC si trainees din toata Olanda. Culmea e ca ziceam ca nu o sa mai dau pe la aceste week-end-uri in Olanda, pentru ca nici nu se compara cu cele organizate in Germania... Dar oamenii fac mereu diferenta... Si cum la NatCo am cunoscut mai multe persoane cu care vroiam sa ma mai intalnesc, am zis sa mai dau o sansa AIESEC-ului... Mai ales ca acum era vorba de ski in Germania...

Si cum firea mea analitica si super organizata (cica) intervine mereu, hai sa vedem cum a fost:
- oamenii - mereu o placere si principalul motiv pentru care am participat... Am avut ocazia sa vorbesc, dansez, fac panarama etc. cu oameni din Olanda (ce surpriza! ), Austria, Coreea de Sud, Statele Unite, Canada etc. Asta ca sa nu mai amintesc de romani si, mai ales, de iesenii mei... Pentru ca deja am impanzit toata Olanda... Si cand vreun trainee afla ca a mai aparut cineva din Romania nici nu mai intreaba de unde e... Pentru ca e clar ca vine din Iasi... Acum reprezentanti de seama am fost eu, Anca, Radu, Mircea si Ionut...

- ski - al doilea motiv in ordinea importantei... Acum cativa ani incercasem sa skiez, dar dupa o ora (mai exact dupa ce am intrat frontal intr-un perete ), am renuntat... Acum am zis sa mai fac o incercare, dar nu a fost mai fructuoasa... Momentul final a fost aproape identic: contactul cu peretele a fost insa evitat de faptul ca schiurile mi-au disparut sub alte schiuri "parcate" langa perete... Scuza a fost ca nu am gasit pe nimeni sa ma invete... Adevaratul motiv a fost ca mi-era frica... Si uite asa am ajuns la concluzia ca poate ca ski-ul nu e de mine... Decat daca imi gasesc o sponsorizare pentru o tabara de ski de doua saptamani in Austria sau Elvetia... (Nici nu am pretentii, stiu... )

- locurile... Tre sa recunosc ca Nijmegen mi-a placut mai mult decat ma asteptam (e drept ca nu aveam asteptari prea ridicate )... E cel mai vechi oras al Olandei (anul trecut a sarbatorit 2000 de ani) si are cateva locuri care merita vazute... Cel mai mult mi-a placut parcul de la poalele cetatii / castelului / manastirii (nu-i prea frumos din partea mea, dar recunosc ca nu am fost prea atenta la explicatii... si desi imaginea mi-a ramas in minte, nu prea am idee despre ce e vorba...) Poate si pentru ca perioada asta e partea din toamna care imi place cel mai mult: as sta ore intregi prin parc plimbandu-ma... Chiar si cand ploua, dar nu torential... Desi cele mai frumoase imagini din aceasta perioada le am din timpul liceului... Doi ani la rand am fost la un concurs de fizica la Oradea, concurs care se desfasoara in ultimul week-end din octombrie. Si nici nu va imaginati cat de frumos este sa traversezi muntii in aceasta perioada! Iti mai aduci aminte, Rox?

Si cum cred ca m-am cam lungit vorbind despre week-endul trecut, inchei aici... Cu mentiunea ca de acum inainte o sa mai particip la Reception Week-end-uri... Mai ales ca urmatorul e in Groningen...

Mea culpa

2006-10-20T23:47:00.000-07:00

Stiu... N-am mai scris de o luna... Si eu care ma mandream ca ma tin de scris si de povestitul aventurilor mele... Nu degeaba se spune ca "lauda de sine nu miroase-a bine"...

As putea sa dau vina pe echinoctiul de toamna...
S-au instalat frigul si ploile reci... Nu mai am chef decat sa stau in camera mea calduroasa si sa lenevesc... Duminica trecuta, spre exemplu, nu am facut altceva decat sa ma uit la filme si sa citesc... Imbracata toata ziua in pijamale... O zi care mi-a adus aminte de vacantele de iarna, cand aveam o groaza de teme sau proiecte, dar nu faceam altceva decat sa stau invelita in plapuma si sa citesc sau sa ma uit la filme cu sora mea mai mica. Si din cand in cand sa ma uit pe fereastra la zapada... E drept ca aici nu am zapada (si nici sperante in viitorul apropiat), ci doar copaci contorsionati de vant... Si nori intunecati de ploaie...

Sau as putea spune ca sunt foarte ocupata... Ma integrez perfect acum in "peisajul studentesc olandez", cu multitudinea de activitati in care sunt implicata...

Pe de o parte am munca... Ca doar sunt aici sa lucrez 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana... Dar desi uneori ajung vinerea sa numar si minutele pe care le mai am pana pot pleca acasa, asta nu inseamna ca ma spetesc muncind. Sa nu intelegeti acum ca tai frunze la caini sau ca nu am deloc satisfactii profesionale. Chiar acum cateva zile seful meu a venit la mine sa ma intrebe daca nu vreau sa scriu un articol despre proiectul meu in revista IT a Universitatii... Ca sa nu mai spun ca lucrand aici am realizat ceea ce vreau (si nu vreau) sa fac mai departe...

Apoi vine AIESEC-ul, inevitabil, ca doar prin AIESEC am ajuns unde sunt acum... (cu toate implicatiile de rigoare)
Acum doua saptamani am fost la Congresul National, unde am fost si facilitator la doua sesiuni si chiar a fost super. Oamenii, bineinteles, au facut toata diferenta...
Apoi vin activitatile de receptie, ca: World Press Photo, goodbye party pentru Mariusz (nu mai suntem decat 3 trainees in Groningen si in mai putin de doua saptamani doar doi... ) Saptamana viitoare merg la reception Weekend Nijmegen: ski in Germania!!!
Si desi @-erii de aici sunt foarte refractari, incerc sa mai vad si ce se mai intampla prin LC. Fac si eu ca Lapusneanu: "Daca voi nu ma vreti eu va vreu!"
Si pentru ca toate astea nu au fost de ajuns, mai am si grupul din cadrul asociatiei pentru relatii internationale, din care sunt foarte bucuroasa ca fac parte, pentru ca am cunoscut niste oameni care ma pun pe ganduri de fiecare data si ma fac sa vad lucruri pe care le-as fi trecut cu vederea... Si cand discutia continua in mintea mea mult dupa ce oamenii au plecat, atunci sunt sigura ca merita sa le caut compania in continuare...

Si atunci cand finantele permit, mai intervin si calatoriile...
Acum doua saptamani am fost cu Sim la Bruxelles pentru un week-end si in doua saptamani planuim sa mergem doua zile la Praga. Ce poate fi mai frumos decat sa vizitezi un oras care iti place in compania celei mai bune prietene? Locuri frumoase, legende amuzante, compania unui om drag cu care nu ai mai vorbit o vreme...

Si motive (sau mai bine zis scuze) pot sa mai gasesc destule... Dar in final ajung la concluzia ca cel mai bine e sa recunosc ca am fost lenesa si sa incerc sa indrept asta pe viitor... Pentru ca oricum nu mai e asa amuzant sa scrii dupa atata timp...

Time management

2006-09-21T22:57:00.000-07:00

Tocmai am realizat de ce trainingurile de time-management nu au prea avut nici un efect asupra mea... Oricat ma chinui sa-mi fac programe / orare, sa-mi completez agendele... nu ma tine niciodata mai mult de cateva zile...

Un prim motiv ar fi lenea, bineinteles... Din amintirile si povestile lui Creanga am ramas cu o particica de oralitate si una de lene (care se contracta sau dilata in functie de temperatura de afara)... Si cu dulcele accent moldovenesc...

Dar un motiv mult mai important este ca atunci cand imi place ceva, nu ma pot opri asa usor... Si in nici un caz pentru un motiv ca "s-a terminat cuanta de timp alocata acestei activitati"... Cand gasesc ceva care imi face placere, pot sa stau ore in sir facand acel lucru... Si ca sa va dau cateva exemple...

Miercuri am luat cina cu alti cativa studenti, care fac parte ca si mine dintr-un international theme group din SiB / DUNSA. Cum asociatia e legata de relatii internationale, toti membrii sunt studenti la Relatii Internationale, Organizatii Internationale etc. Doar eu sunt oaia ratacita... Scopul acestui mic (deocamdata) grup este de a ne intalni macar o data pe saptamana, sa discutam diverse evenimente ce s-au petrecut pe plan international, documentare / filme, sa schimbam pareri si sa invatam unii de la altii sau, cu alte cuvinte, schimb cultural. Si am descoperit ca am dat peste niste oameni pe care i-as asculta ore intregi... Uneori ma gandeam ca poate ar trebui sa mai scot si eu cate o vorba, sa nu creada lumea ca sunt muta... Dar placerea de a asculta era prea mare...

O alta categorie ar fi cartile... Cand dau de o carte care imi place, stau si citesc ore intregi, fara macar sa realizez ce se petrece in jurul meu... De multe ori faceam asta acasa si adormeam pe la 4 dimineata si asta doar pentru ca venea mama la mine pentru a nu stiu cata oara sa-mi spuna ca o sa-mi stric ochii si ca o sa fiu moarta de oboseala a doua zi... Dar cine asculta sfaturile intelepte ale parintilor?

Imi amintesc exact cand am facut prima data chestia asta. Eram in clasa a doua si, nu mai tin minte din ce motiv, mi s-a facut foarte rau. Parintii mei trebuia sa plece la tara la 2 noaptea (n-am nici cea mai vaga idee de ce la o asemenea ora) si saraca mama nu a putut sa doarma nici macar o ora, pentru ca a avut grija in continuu de mine... Cand au plecat, deja ma simteam mult mai bine, dar, desi nu dormisem deloc, somnul pur si simplu nu vroia sa apara... Si cum mama lasase "Pinocchio" langa mine, am inceput sa citesc... Si am lasat cartea din mana abia pe la 6 dimineata, cand soarele deja era pe cer... Dar senzatia de bine pe care o aveam era atat de mare ca sunt sigura ca am avut un zambet larg pe fata tot timpul cat am dormit...

Un ultim exemplu pe care vi-l dau e dansul... Uneori simt ca as dansa ore intregi, fara sa ma simt obosita sau sa vreau sa ma opresc... Chestia e ca niciodata nu gasesc vreo persoana care sa reziste la fel de mult... Si atunci imi vin iar minte versurile din Feel: "I got too much life, running through my veins, going to waste"...

Lasand acum melancolia pentru zile gri...

Alte cateva fapte interesante / ciudate / comice care mi s-au intamplat saptamana asta:
- Zilele trecute eram in pauza pe pranz, citind o carte pe o banca. La un moment dat apare in fata mea un barbat si ma intreaba in spaniola daca sunt din America Latina... Cand ii spun ca nu, ci din Romania, pur si simplu pleaca...
Chestia e ca nu e prima data: anul trecut, in Rotterdam, un cuplu m-a oprit pe strada si m-a intrebat daca sunt din Turcia, la un Reception Weekend mi s-a spus ca par din Columbia (de ce tocmai Columbia, nu prea am inteles) sau in orice caz din America Latina, iar la NatCo am fost luata drept indianca...

- "Fiets kopen?"
Se spune ca daca nu a trecut macar o data un junkie pe langa tine sa te intrebe asta ("Cumperi o bicicleta?"), nu poti spune cu adevarat ca locuiesti in Olanda... Anul trecut nu mi s-a intamplat si ma gandeam ca e o "dovada" ca nu m-am integrat... Acum sunt deja "de-a casei"... Numai in ultimele doua zile am fost intrebata de trei ori... Bineinteles ca nici nu dau atentie, pentru ca daca te prinde politia (si se intampla destul de des), iei o amenda usturatoare... Iar uneori se intampla chiar ca cei care vand sa fie politisti... Asa ca data urmatoare cand vreti sa mai cumparati o bicicleta la 10-15 euro, mai bine intrati pe marktplaats si licitati... S-ar putea sa aveti noroc...

Si uite asa o noua saptamana se apropie de sfarsit...

Proces verbal

2006-09-17T02:26:00.000-07:00

Oricat s-a chinuit profa de romana cu mine, au ramas anumite lucruri pe care neuronii mei indaratnici au refuzat sa le asimileze... Cum ar fi conceperea unui proces verbal. Si desi titlul este inselator, aceasta este doar o dare de seama (in maniera proprie) a catorva intamplari din saptamana ce tocmai se incheie...

Si acum sa vedem ce avem pe ordinea de zi:

1. Marti seara am fost la o dezbatere organizata de SiB / DUNSA (Dutch United Nations Student Association) si invitat a fost un director de proiecte din cadrul WarChild Olanda. Si ca sa intelegeti cu ce se ocupa aceasta ONG cred ca cel mai simplu e sa va spun motto-ul lor: "You can take a child out of the war, but how do you take the war out of the child?" Am aflat de experienta unor oameni care au vazut ceva rau in lume (in cazul asta traumele copiilor din zone de razboi) si au incercat sa faca ceva sa indrepte situatia. Uneori chiar e atat de simplu...

Si mi-am adus aminte de o secventa din Hotel Rwanda cred, cand cineva incerca sa explice cumva indiferenta lumii vestice la ororile razboiului civil din Rwanda: oamenii se uita la stiri si vad lucrurile care se intampla, se gandesc cu groaza la ce e acolo, se intreaba de ce nu face cineva ceva, pentru ca ei oricum nu au ce face si apoi trec la programul de divertisment si au uitat deja tot ce au vazut...

Si apoi vezi / intalnesti oameni care nu si-au spus ca sunt prea mici pentru a schimba ceva... La urma urmei, we are what we do ...

2. Vineri seara am fost pana la Amsterdam - un drum de 5 ore dus-intors pentru o sedinta de o ora jumate. La prima vedere ai zice ca nu merita... Acum depinde de perspectiva fiecaruia. Pentru mine a meritat, pentru ca a fost una din ocaziile de a invata de la ceilalti. Am auzit spunandu-se ca daca vrei sa te dezvolti, daca vrei sa cresti, trebuie sa te inconjori de persoane mai destepte ca tine, cu mai multa experienta intr-un domeniu sau altul... Dar ce te faci atunci si acele persoane vor sa fie inconjurate de persoane mai destepte sau cu mai multa experienta? Solutii se gasesc mereu...

De data aceasta, "aria de expertiza" a tinut de AIESEC si conferinte... Cum eram inconjurata numai de fosti MCVP, MCP, cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa ciulesc bine urechile si sa ma bucur de compania in care eram. Si sa visez la ce as face eu daca...

3. Doua ore...
Prima ora a fost ieri... O pauza ce initial se vedea compusa doar din cateva minute, ce a inceput atunci cand Nicu m-a chemat pana in fata casei sa stau cu el cat il asteapta pe Nadim. Si ne-am asezat pe trotuar, ca mustele la soare... Dupa ce a venit Nadim, am stat sa-l asteptam pe David... Si uite asa am inceput sa spunem glume, ghicitori, povesti... Cand intr-un final a aparut si Mariusz, ultimul intarziat (am uitat sa spun ca baietii vroiau sa mearga pana la lac), ne-am despartit si fiecare a plecat acasa, bucurandu-se de ora petrecuta impreuna si fara a mai avea chef sa mearga sa caute alta distractie... E drept, mai putin Mariusz...

A doua ora a fost azi dupa-amiaza... Chiar mai simpla si mai linistita ca ieri... O ora de stat in parc, la soare, cu o carte in mana... O gura de aer si o pauza binevenita...

Si cam astea sunt punctele de astazi... As fi putut sa va mai povestesc de petrecerile de saptamana asta sau de cina de ieri... Dar deja au devenit lucruri banale si nu vreau sa va mai rapesc timpul cu ele...

P.S. Saptamana asta lumea s-a simtit nevoita sa ma "caracterizeze" (ma intreb ce am facut sa starnesc un asemenea val de opinii)... Si uite asa am aflat ca sunt vazuta ca o persoana desteapta, ironica, frumoasa, sarcastica si uneori rea... O saptamana din care am destule invataminte de tras...
Si daca tot suntem la acest capitol... Alte opinii? Ca doar nu-ti vezi ochelarii tocmai pentru ca sunt pe nas...

P.S.2 Am reusit sa scriu un post fara emoticoane! Sunt mandra de mine... Si acum era sa stric totul cu un "jambet" de toata frumusetea...

Si duminica a fost lasata pentru odihna...

2006-09-10T23:31:00.000-07:00

Va spuneam data trecuta ca desi Saptamana Introductiva s-a terminat, pentru mine petrecerile continua... Si asta in primul rand pentru ca vineri a fost Sf. Maria. Doar ca am ajuns sa petrec ca in povesti, trei zile si trei nopti... Nici chiar, dar nici departe nu am fost...

Anul trecut eram cam dezamagita pentru ca nimeni nu stia de onomastica mea, lasand la o parte faptul ca aici nici macar nu se sarbatoreste asa ceva... Dar am avut parte de o surpriza foarte placuta si nu numai ca am fost sarbatorita de catre cei din AIESEC, dar am mai primit si cadou...

Anul asta am hotarat sa nu mai astept Providenta sa intervina si am organizat eu ceva... Adica am invitat cativa oameni la cina... Ceea ce reprezenta un mare risc, avand in vedere ce dezastru sunt eu in bucatarie... Dar pentru toate exista un inceput... Si pot sa ma laud ca puiul meu tailandez a iesit chiar foarte bun, de lumea a mai cerut si o a doua portie... (Si nu a fost semipreparat! ) Cina s-a intins pana pe la 12 noaptea, dupa care am iesit vreo 2 ore si in oras... Ca doar asta e ora la care iese lumea in oras pe aici...

Sambata au venit la mine Nicu si Nadim, plus cativa din "colegii" din grupa introductiva: Alice, Marta si Luca din Italia si David din Mauritius, iar Alice si Marta au gatit lasagna... E drept ca ni s-au cam lungit urechile pana a fost gata dar... buna a mai fost! Iar dupa ce ne-am indopat bine si ne-am odihnit putin bucatele, am mers la dansat in centru, ca doar trebuia sa scapam cumva de caloriile adunate, nu?

Si uite asa am ajuns ca si duminica sa ma trezesc in mijlocul zilei... Si daca initial spuneam ca o sa ma odihnesc, dupa o saptamana destul de istovitoare, am ajuns sa fiu iar gazda... Pentru ca Nadim s-a hotarat sa intoarca favoarea si sa gateasca si el, de data asta pui si cartofi dupa o reteta mediteraneana... Si cum la el era mai greu cu gatitul si camera mea e asa imbietoare, am ajuns sa mancam tot la mine...

Azi a inceput noua saptamana... Cu peripetii? Om trai si-om vedea...

P.S. For @ people only:
Stiu ca lauda de sine nu miroase-a bine, dar...
Pe 5-6 octombrie este NatCo 1 (Congresul National) in Olanda, la care am participat anul trecut. Si nu numai ca voi participa si anul acesta, dar acum sunt si faci! Am I good or am I good?

A scrie sau a nu scrie?

2006-09-07T19:33:00.000-07:00

Am realizat ca de cand am ajuns in Olanda am scris cate o insemnare in fiecare saptamana, asta devenind un mod foarte usor de a vedea de cat timp sunt aici... (Si nici nu-mi vine sa cred ca au trecut deja 9 saptamani!) Doar ca acum am zis sa va mai povestesc putin din ce am mai facut... Chiar daca mi-am dat peste cap algoritmul...

In fiecare luni seara este petrecere pentru studentii straini in Rumba. Nici saptamana aceasta nu a fost o exceptie, doar ca ineditul a venit din faptul ca era o petrecere olandeza... In care vedeai doar portocaliu in fata ochilor... Pana si shoturile erau portocalii... Nici nu pot sa-mi imaginez ce e pe 30 aprilie, cand e ziua reginei...
M-am simtit foarte bine... Am dansat, am socializat, am dansat... Cine isi mai amintea ca a doua zi tre sa mai mearga si la munca?

Marti, slava Domnului, a fost zi de repaos. Si bine mi-a mai priit, ca m-am bagat in pat de la 9 jumate... Ca s-o luam miercuri de la capat... Miercuri am avut parte de o lectie de olandeza... Eu credeam ca "profesor" o sa ne fie vreunul dintre studentii organizatori, dar a venit o profa de la Facultatea de Litere. Si chiar a fost super! Bineinteles ne-a invatat doar cateva chestii uzuale si ceea ce am mai vrut noi sa stim (cum spui "Vreau o bere", "Imi place de tine", "Vrei sa facem ceva acum?" s.a.m.d. )... Pentru mai multe informatii, contactati departamentul de Limbi straine, unde se tin cursuri... de la 270 euro in sus... Asa ca raman doar cu ce am invatat... Sau ma apuc singura de olandeza... daca scap intre timp si de lene...
Dupa lectie am mers la un kebab cu alti cativa din grupa mea si apoi la o bere intr-un bar din centru. Am facut asa o panarama de la un moment dat efectiv nu mai mai puteam opri din ras (fara alte cauze decat glume bune, de data asta )...

Si uite asa am ajuns aseara si la "final party". Ca oricat am fi vrut noi, o saptamana introductiva nu poate tine mai mult de... o saptamana... Petrecerea a fost intr-un club foarte klumea, doar ca mie nu prea mi-a placut. Si asta din cauza muzicii... Chiar daca sunt in tara DJ-ilor celebri ca Tiesto (singurul pe care-l mai stiu si eu ), genul asta de muzica (si implicit dans) nu prea e pe gustul meu... Eu raman la salsa...

Dar, desi Saptamana Introductiva s-a incheiat, petrecerea nu se termina aici... De ce? O sa vedeti data viitoare...

La vida es un carnaval...

2006-09-03T19:48:00.000-07:00

Revin cu vesti din "zona fierbinte", dupa ce a trecut deja prima jumatate a Saptamanii Introductive...
Vineri am inceput cu un pahar de suc / bere / vin / vorba ca sa ne cunoastem "coechipierii"... Eu am nimerit intr-o grupa cu 5 italieni (2 fete si 3 baieti), o turcoaica, un german, un finlandez si un tip din Mauritius, actualmente rezident in Canada... Si daca la inceput ne-am numit grupa italiana, dupa ceva vreme au aparut alti 4 intarziati din Germania, asa ca am ajuns grupa italo-germana... Dar tre sa recunosc ca ii prefer pe "fratii nostri latini", atat la fotbal cat si in privinta limbii vorbite...

Dupa un mic tur al orasului (de nici un interes pentru mine, bineinteles, dupa 5 luni traite aici), am mers la cina... Si la cat de buna a fost, chiar nu inteleg cum poate mama sa-si mai faca griji ca as putea muri de foame aici... Iar seara, mai bine zis noaptea, a inceput Pub crawl-ul, care, contrar parerii lui Bogdan, nu inseamna sa te tarasti afara din pub dupa ce l-ai golit de Heineken si Amstel, ci sa mergi din pub in pub / bar / discoteca / etc. ca sa cunosti viata de noapte a orasului... Si bineinteles ca prioritare sunt cele unde ai "Free shot" sau cocktail la juma de pret... Iar daca in final ajungi sa faci si ce a zis Bogdan, asta-i alta treaba...

Sambata erau vizite la Groningen Museum sau diverse sporturi la Aclo, centrul sportiv. Muzeul mi se paruse ciudat anul trecut cand l-am vizitat impreuna cu Irina, dar nu pot garanta daca e din cauza ca e chiar asa sau pentru ca luasem o juma de space cake cu o seara inainte... Dar pana la urma si la sport am zis pas, pentru ca m-am trezit la 12 si fara nici un chef de activitati care sa ma faca sa vreau sa ajung din nou in pat la somn...

Seara ne-am intalnit din nou, pentru cina si Karaoke... La inceput am ras cat am putut (asta cand nu incercam sa ne punem dopuri in urechi) de cei care erau pe scena... Dar cum in curand se mergea "in trupa", am ajuns si eu sa-mi pun in valoare "ragetul" alaturi de italienii din grupa mea in Stand by me... Si chiar am fost multumiti de ce bine a sunat...

Ieri am dat "skip" din nou la activitatile din timpul zilei, adica la niste workshopuri despre Olanda... E drept ca ne-am lasat cam usor convinsi de catre germani ca e plictisitor... Si la ce bine se inteleg intre ei nemtii si olandezii nu sunt sigura ca sunt cei mai buni judecatori...

Seara am fost la gratar si apoi am avut o lectie de salsa... Ay, mamita!!! Daca ma gandeam dinainte sa ma inscriu la niste cursuri de salsa, pentru ca imi place foarte mult sa dansez si la fel de mult muzica de chitara, acum chiar sunt hotarata sa merg! Daca imi mai gasesc si un partener de "chin", e chiar super... Si nu imi mai ramane decat sa o ascult pe Celia Cruz... La vida es un carnaval... la vida es una hermosura, hay que vivirla...

And... That's all, folks!
Prima parte se incheie aici... Dar nu inainte de a ma lauda putin... Ca am inceput sa vorbesc in franceza cu tipul din Mauritius... Si daca nu am incetat sa citesc in franceza, cu vorbitul tre sa recunosc ca e mai greu decat ma asteptam... Ca sa nu mai zic ca uneori schimb pe engleza, fara ca macar sa-mi dau seama... Dar nu ma descurajez asa usor... Asa ca...
A bientĂ´t, mes amis!

Nu-s frumoase zilele, nici calme...

2006-08-31T22:37:00.000-07:00

Anul trecut mi s-a spus ca am prins cea mai calduroasa si frumoasa toamna din ultimii zece ani... Acum pana si olandezii sunt ingroziti de vreme si spun ca nu a mai plouat asa de nu stiu cati ani... Se pare ca am parte doar de extreme...

Dar cum nu sunt persoana care sa astepte zece ani sa se intoarca vremea frumoasa, am hotarat sa ma bucur cat mai mult de ceea ce am. Mai ales de curcubeu, pe care il vad mult mai des acum... Poate intr-una din zilele astea o sa ajung sa gasesc si comoara de la capatul lui...

Si apoi, intr-un oras cu 40.000 de studenti, din care in jur de 5000 sunt straini, ar fi chiar o rusine sa spun ca nu gasesc activitati la care sa particip si care sa imi umple timpul liber, fie el insorit sau ploios... Asadar am luat "taurul de coarne" si m-am inscris la Saptamana Introductiva pentru studentii straini (pentru doar 400 dintre ei de fapt ). Activitatile incep in mai putin de trei ore si azi avem parte de un Get to know each other pe grupe, cina, Pub crawl... Dar o sa va povestesc mai bine cum a fost, nu ce va fi...

Tot ziens!

Ploua...

2006-08-21T20:21:00.000-07:00

Pe aici ploua in continuu... Cred ca m-am bucurat prea mult de vremea frumoasa de anul trecut si prea am laudat-o ca acum parte de vremea olandeza autentica... Ploi, ploi si iarasi ploi... Si frig tare... Cand aud ca prin tara sunt 38 de grade... E drept ca nu am suportat niciodata caldurile de la noi, da parca nici 17 grade in august... Si vreo 12 noaptea... Brrr!

Ce e si mai ciudat e ca nu ploua in continuu... Sa zicem ca juma de ora ploua torential, apoi iese soarele si ai impresia ca asa a f0st toata ziua... Ca doua ore mai tarziu sa fie iar furtuna cu tunete si fulgere... Si seara senin si cer instelat... Dar daca te trezesti in miez de noapte sa curga apa pe ferestre... Dar tot am noroc... Ca de obicei prind "bucatile" de ploaie cand sunt la servici si cele de senin cand ies... Asa ca tot e bine... Si apoi e chiar placut sa stai uneori seara in pat si sa citesti o carte, in timp ce afara ploua...

Hai sa va mai zic ce se mai intampla prin Groningen, ca eu nu prea am mai facut mare lucru...

Joia trecuta a inceput Kei Week, saptamana introductiva pentru studentii noi din Groningen. Si, exact cum am povestit si anul trecut, au inceput tot felul de activitati si prezentari pentru ei. Doua zile au fost prezentarile asociatiilor studentesti, joi seara a fost un concert in Grote Markt... Si o multime de alte chestii pe care nu le stiu... Joi am fost si eu la concert cu Nicu si Bruno, dar nu prea mi-a placut... Anul trecut a fost mult mai klumea...

Tot joi a inceput si Noorderzon, un festival de muzica si teatru, ce are loc in parcul de langa mine... Sunt o multime de activitati si nu numai din domeniile mai sus mentionate... Partea proasta (cel putin din punctul meu de vedere) e ca trebuie sa platesti pentru fiecare in parte... De la 8-9 euro in sus... Partea buna e ca pe langa activitatile ce se platesc mai sunt si o multime de "artisti alternativi", asa ca ai cu ce te delecta... De la copii care o fac pe clovnii sau danseaza intr-o cutie muzicala, la jongleri cu flacari, hipnotizatori, break dancers sau trupe tinere care vor sa se afirme si canta in aer liber... Vineri am fost si noi cateva ore si chiar a fost super... Mai ales ca am prins si vreme frumoasa... Ca sambata si duminica a cam plouat in continuu si nu prea am avut ce face... Festivalul mai tine pana duminica asta asa ca sper sa mai ajung macar inca o data pe acolo...

Ieri am iesit cu baietii in Sally O'Briens ca nu mai fusesem de saptamani bune... Si aseara am iesit toti, pentru ca a fost ultima seara a lui Bruno in Groningen... El teoretic mai avea inca doua luni de stat aici, dar au fost o groaza de probleme cu traineeshipul lui, asa ca a renuntat... Si acum se duce pentru o vreme la Barcelona (Vreau sa merg si eu!!! ) sa stea cu o verisoara si un prieten pana cei de aici ii gasesc alt traineeship... Si Nadim pleaca azi in vacanta, pentru o saptamana, la niste prieteni din Norvegia (si acolo... ). Asa ca ramanem doar eu si Nicu timp de cateva zile...

Aseara m-am inscris si intr-o asociatie: SIB (Studentenvereniging voor Internationale Betrekkingen), adica o asociatie studenteasca pentru relatii internationale. Ca erau aseara in Sally si faceau "recrutari"... Au tot felul de intalniri intre studenti olandezi si studenti straini, dezbateri, iesiri, petreceri... Acum stiu doar catea chestii, dar cum aflu mai multe va mai zic...

Asa ca de acum o sa tot am ce face... Acus incep si activitatile cu AIESEC-ul...
Dar pentru acum... cam atat...

Back to Burg...

2006-08-16T19:32:00.000-07:00

Am vrut inca de ieri sa povestesc despre weekendul in Aachen... Am zis ca dupa ce ajung acasa, mananc si ma apuc de scris... Asa ca ajung acasa... imi fac de mancare... si imi pun un episod din Friends sa ma uit in timpul mesei... Problema a fost ca din momentul ala nu am facut altceva decat sa ma uit la Friends... pana pe la 11 si ceva, cand eram prea obosita sa mai scriu ceva... Se pare ca poti deveni dependent in Olanda si de altceva in afara de droguri...

Dar azi, cu forte proaspete, incep povestirea... Asadar...
Am plecat inca de joi dupa amiaza din Groningen, cu un mic detur in Amsterdam, sa o iau pe Adina, "colega mea de suferinta" la Reception Weekend. Dupa multe schimbari de tren, povesti de prin tara si un tren care a plecat exact in fata noastra din cauza ca automatul de bilete n-a vrut sa ne accepte bancnotele, am ajuns pe la 11 noaptea si in Aachen...

Vineri a inceput in forta... Gimnastica de dimineata facuta pe drumul intre gara si casa Simonei, pe o ploaie torentiala pe la 5 jumate... Apoi exercitiile de forta incepand cu ora 10, la ridicatul corturilor, aranjarea meselor si scaunelor... Asa-mi trebuie daca vreau sa fiu ajutor... de bucatar... Ca sa lamuresc problema asta: Sim a fost in OC-ul Reception Weekendului, cum am mai spus deja. Cum eu am fost si anul trecut, m-a intrebat daca nu vreau sa fiu trecuta ca ajutor (OC Day) si sa platesc mai putin... Bineinteles ca am fost de acord... Oricum participam la petreceri si la activitati, doar ca la unele eram "de cealalta parte a baricadei"...

Trei chestii care ma fac sa optez pentru un Reception Weekend in Germania si nu in Olanda:
1. In Germania primesti "welcome package" si "goodbye package". In ultimul primesti la plecare ceva de mancat pe drum ca sa nu ajungi acasa lihnit, iar in primul tot felul de chestii mai mult sau mai putin folositoare, mai mult sau mai putin amuzante, ca suc, ciocolata, chipsuri, pix, blocnotes, pahar, mini-deodorant, slapi, prezervative, programul etc.
2. Mancarea este cu nemiluita. Si nu exagerez... Poti sa mananci pana simti ca pocnesti si tot mai gasesti mancare dupa...
3. Mult mai... - mult mai multe activitati, mult mai multi trainees, mult mai multa distractie la petreceri (nu doar baut bere)...

Revenind la RW in sine... Initial pentru cei care veneau mai devreme era pregatita o plimbare pana la DreilĂ¤nderecke, un loc unde se intalnesc Germania, Olanda si Belgia. Dar cum a inceput o ploaie torentiala, la un moment dat si cu gheata, nu s-a mai plecat nicaieri... Dar am adus DreilĂ¤nderecke in Aachen... Cei din OC cumparasera cateva chestii specifice din fiecare din cele trei tari si trebuia sa se faca o mica prezentare a fiecarei tari...

Din Germania normal ca era simplu de gasit cineva... Din Belgia era o tipa care invata in Aachen, dar cum din Olanda nu era nimeni eu am fost desemnata sa fac prezentarea... E drept ca Sim imi spusese de asta cu vreo doua zile inainte, dar nu am prea avut timp sa pregatesc nimic... Iar cand a venit timpul si am vazut ca tipa din Germania isi facuse foi cu desene si alte chestii, cea din Belgia isi scrisese si ea pe foi, eu eram cea mai... pe dinafara, ca sa zic asa... Dar am inceput sa le povestesc din aventurile mele, sa le spun glume germane despre olandezi si glume olandeze despre germani si alte chestii mai putin cunoscute... Si chiar mi s-a spus dupa ca desi s-a vazut ca nu venisem pregatita ca celelalte, prezentarea mea a fost cea mai interesanta si mai amuzanta... Mama, modestia asta o sa ma doboare intr-o zi...

Petrecerea de vineri a avut loc la un fel de castel... E drept ca noi aveam doar o sala micuta de la baza turnului, dar era foarte klumea... La inceput am dansat putin, am mai stat de vorba cu unul, cu altul... Duminica am aflat ca cei peste o suta de trainees care au fost erau din 40 de tari...

De la 1 la 2 am fost de "servici" la bar... Bineinteles ca nu m-am apucat sa invart sticle pe acolo ca as fi facut prapad... Si chiar a fost mai amuzant decat ma asteptam... Nici nu stiu cand a trecut o ora... Faza mai sadica a fost ca atunci cand mai aveam cateva minute de stat si dansam in spatele barului abia asteptand sa termin mi-am sucit piciorul si vreun sfert de ora nu m-am putut misca din cauza durerii... Eram asa de suparata... Dar slava Domnului ca nu a fost nimic grav si am putut sa revin la statutul de dansatoare...

Pe la 4 ne-am dus la culcare, iar la 8 dimineata a fost trezirea... Mic-dejun si apoi rallye prin oras, exact cum am avut si noi anul trecut... Eu nu am mai participat intr-o echipa ca anul trecut, ci am fost la una din "statii". Chestia pe care o aveau de facut la noi era "cursa de cai": doi oameni tineau pe un al treilea intre ei si trebuia sa alerge o bucata si erau cronometrati... A fost asa amuzant... Desi intre sosirile diferitelor echipe abia reuseam sa-mi tin ochii deschisi...

Pana seara am mai socializat cu lumea... Mi-ar fi si greu sa enumar toate tarile din care veneau cei cu care am vorbit... Petrecerea de sambata a fost intr-o sala de teatru (din care se scosesera scaunele)... Intai a cantat o trupa (aceeasi de anul trecut), iar mai tarziu s-a pus muzica de discoteca... Iar am avut o ora tura la bar, iar am dansat o groaza... Si iar m-am simtit super bine... Si tot pan pe la 4 dimineata...

Duminica, dupa micul dejun erau programate concursuri de fotbal si volei de plaja, ca inchiriasera cei din OC terenuri... Si cum vremea a tinut cu noi (duminica a fost soare si cald toata ziua), a jucat lumea pan pe la 3... Unii dintre ei s-au hotarat sa se duca la DreilĂ¤nderecke, unde trebuia sa mergem vineri...

Pe la 4 am luat si noi din nou drumul Olandei... Si in loc de 11 am ajuns pe la 1 jumate acasa din cauza unui incident mai putin placut... Si asta cand mai aveam numai un sfert de oara pana in Groningen...

Pentru weekendul asta nu mai am nici un plan maret, ca e weekendul de dinainte de salar... Dar cum in parcul de langa mine are loc un festival de muzica si teatru timp de 10 zile sper sa mai am ocupatie...

Aseara luna plina mi-a zambit... :)

2006-08-09T21:41:00.000-07:00

N-am mai scris nimic zilele astea pentru ca nu am mai avut parte de aventuri de care sa va povestesc... Toate-s vechi... si noi sunt toate...
Zilele astea nu am facut altceva decat sa ma bucur de placerile simple ale vietii: o intalnire cu prieteni dragi, o plimbare prin ploaie, o discutie animata, o carte interesanta...

In weekend au fost la mine Sim si Georgiana... Nu am facut nimic deosebit, doar ne-am bucurat de vremea frumoasa si de faptul ca eram impreuna... Plimbandu-ne prin centru, urmarind parada de la Carnavalul Caraibian, dansand sau pur si simplu urmarind "Friends"... Bineinteles nu as putea uita de un moment memorabil: imitarea unor dinozauri in parc (pentru cei mai cuminti dintre voi exista si un mic filmulet )... Desi nu vom atinge niciodata maiestria lui Ross...

Apoi o seara minunata... Ieri am luat cina cu Bruno si Oriol, un student la Medicina din Barcelona care imi este vecin pentru o luna. Asadar cu un brazilian si un spaniol... Nu pot spune decat ca se cunoaste sangele latin! Tre sa recunosc ca oricat de mult mi-ar placea aici, in privinta oamenilor prefer oricand un temperament latin... Mai plini de viata, mai deschisi... desi poate nu atat de directi si corecti ca nordicii...

Iar acum am deja doua invitatii de a vizita Barcelona... Pe care o adaug la lista pe care se gasesc momentan: Germania, Cehia si Danemarca... Si asta numai in urmatoarele doua luni... Da, Doamne, zile libere si bani!

In cateva ore imi iau talpasita deja spre Germania, la Reception Weekendul in al carui OC este si Sim... Nu de alta, dar m-ar fi scalpat daca nu as fi mers... Si cum pe acolo cred ca o sa se iveasca niscai peripetii, ma intorc "pe front" la inceputul saptamanii viitoare...

Ironia sortii... sau Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ...

2006-07-31T20:18:00.000-07:00

Se spune ca o problema nu vine niciodata singura... Dar ce faci cand problemele se tin lant si nu mai reusesti sa scapi de ele?

Weekendul asta trebuia sa merg la un Reception Weekend organizat de AIESEC Rotterdam... O plimbare de doua zile cu un iaht, petrecere sambata noaptea pe punte... Suna mirific, nu?

Trenul pe care trebuia sa-l iau din Groningen era la 6:17... Doar ca atunci cand ajung in gara, vad ca nu mai era nici un tren care sa plece spre Amsterdam la 6:17... urmatorul fiind la 6:38... Cum imi cumparasem deja bilet, am zis sa ma duc si sa incerc totusi sa ajung... Cand eram de acum aproape de Amsterdam, mi-am dat seama ca as fi ajuns cu 15-20 de minute mai tarziu decat trebuia... Si cum stiam ca nu pot astepta, ca tre sa scoata iahtul din port, am zis ca nici nu mai are nici un rost sa ma duc degeaba pana acolo...

Faza mai sadica a fost ca pe la 10 m-a sunat un tip din Groningen care se dusese la Reception Weekend ca sa ma intrebe daca mai vin si daca sa ma mai astepte... Ca cica nu plecase la 9:40 cum trebuia... Dar cum eram deja in centrul Amsterdamului si mi-ar fi luat aproape o ora sa ajung la iaht am realizat ca nu mai am nici o sansa... Imi venea sa-mi dau palme, dar na... Ata ete...

Apoi m-am gandit ca oricum nu stiu sa inot (inca) si nici sa stau la soare nu prea pot, ca ma ard imediat... Deci nu m-as fi distrat prea tare... Cu alte cuvinte: strugurii astia sunt cam acri pentru mine...

Dat fiind ca oricum eram in Amsterdam am hotarat sa colind orasul putin inainte de a ma intoarce acasa... Si cum aveam inca de anul trecut un card cu care pot intra in aproape toate muzeele din Olanda gratuit am hotarat sa ma "culturalizez" putin, cum spune Sim...

Intai am fost la casa lui Rembrandt... Cu adevarat impresionanta pentru secolul al XVII-lea... Apoi la Muzeul Tropicelor... De care sunt sigura ca m-as fi bucurat mult mai mult daca as fi fost cu cel putin vreo 15 ani mai mica, pentru ca aveau o multime de jocuri si chestii speciale prin care copiii puteau descoperi cat mai multe lucruri... fara sa se plictiseasca...

Dupa asta, tot plimbandu-ma de-a lungul canalelor am ajuns si la cel mai mare muzeu din Amsterdam: Rijksmuseum. Am zis sa intru si acolo, dar cand am vazut ca era o coada imensa, de ar fi trebuit sa astept cel putin o ora, mi-a trecut cheful... Asa ca m-am dus intr-un parc din apropierea muzeului si am facut ceva ce nu am mai facut pana acum: m-am intins pe iarba si am atipit vreun sfert de ora...

Dupa-amiaza, am luat-o iar la picior... Am dat peste casa lui Anne Frank. Mi-ar fi placut sa intru, dar era si acolo o coada de te speriai, iar cand am ajuns la intrare am vazut ca nici cardul nu era valabil... Asa ca mi-am continuat drumul... Oricum, acum m-am hotarat sa citesc si eu jurnalul ei... Dupa ce termin cartile pe care le am acum imprumutate...

Pe la 5 am ajuns la Muzeul Nemo... Nu pestisorul din desene animate, ci Muzeul de Stiinta... Dar doar ca sa vad ca se inchide... Si cum stiam ca mai toate muzeele se inchid la ora asta, nici nu am mai cautat alt muzeu... Am stat putin in zona portului si am admirat vasele si m-am bucurat de mirosul marii... E atat de placut... Si am ajuns sa fac si eu ca Bruno, dupa ce a fost saptamana trecuta in Amsterdam: "What the hell am I doing in Groningen?" Ei, nici chiar...

Duminica eu si Bruno am hotarat sa plecam intr-o expeditie... Asa ca ne-am luat bicicletele, mancare pentru pranz si harta si am plecat spre nord, spre parcul national Lauwersmeer. Dar pana sa ajungem acolo am avut destui kilometri de strabatut... Chestia e ca motto-ul Groningen-ului e: "Er gaat niets boven Groningen", adica nu exista nimic deasupra Groningenului... Lucru care e cat se poate de adevarat... Am trecut prin cateva satuce, in rest doar terenuri agricole... Dar mai nimic interesant de vazut... Dar macar asa am ajuns la concluzia ca tot e bine ca stam in Groningen, ca daca am sta pe acolo, am muri de plictiseala... ))))

Pranzul l-am luat in Zoutkamp, aproape de intrarea in Parcul National, un loc unde sunt ancorate zeci de barci... Iar dupa ce ne-am pus burdihanele la cale, am luat-o iar "la pedala"... Desi initial punctul final al calatoriei era Zoutkamp, nevazand mare lucru acolo, am hotarat sa mai continuam o bucata... Si asa am intrat in Parcul National... Natura nordica in toata maretia ei... Era atata liniste de iti dadea o senzatie de pace si libertate... Efectiv uitai de toate... M-am simtit minunat... Mai ales mergand cu bicicleta prin padure...

Punctul final al calatoriei a fost o plaja mai din nord... Bineinteles nu cu nisip si valuri... Pentru ca era tot pe malul lacului... Si in loc de nisip era iarba... Ca sa nu mai spun ca si inotatul era interzis... In schimb erau destui care facea wind-surfing... Sau care navigau... Cand am ajuns acolo a inceput ploaia... Dar a fost scurta si chiar foarte placuta... Cand mergi descult prin iarba...

Si uite asa poate ca a fost mai bine ca am pierdut Reception Weekendul...

If you cry because the sun has gone out of your life, your tears will prevent you from seeing the stars... (Rabindranath Tagore)

Deutschland, Deutschland über alles...

2006-07-26T19:49:00.000-07:00

Am citit zilele trecute ca nu incepi un blog decat din frustrari... Te simti rau si atunci incepi sa scrii, in speranta ca cineva va citi, te va intelege si astfel vei incepe sa te simti mai bine... Si ca atunci cand te simti bine nu scrii... Asa o fi?

Eu stiu ca anul trecut am inceput sa scriu pentru ca pur si simplu eram impresionata de atatea lucruri si vroiam sa-mi impartasesc entuziasmul... Sa impart putin din bucuria mea... Sa fac si pe altii sa vada macar putin din ceea ce am vazut eu... Bineinteles ca nu scriam in momentul in care traiam "aventura", ci dupa ce aceasta se va fi terminat... Dar are asta vreo importanta? Doar nu-mi era mai mica bucuria... Anyway...

Week-end-ul trecut am fost in Germania... Pornisem de la ideea ca merg sa o vizitez pe Sim, in Aachen, dar in cateva minute planurile s-au schimbat nitel... Neavand carnet de conducere (sau sofer personal ), mi-am planificat drumul uitandu-ma in "mersul trenurilor". Si bineinteles ca nu ma incanta deloc faptul ca, spre exemplu, din Iasi pana la Bucuresti faci sase ore si ceva, dar mergi cu un singur tren, dar ca sa traversezi Olanda din nord in sud, faci 4 ore jumate, dar tre sa schimbi 3-4 trenuri...

Asta pana cand mi-a adus aminte Bogdan de mitfahrgelegenheit ... Un fel de hitch hiking online... Nu va imaginati acum aventuri ca in On the road a lui Kerouac, ca doar traim in era informationala... Cineva care are de facut un drum si doreste sa imparta costurile sau pur si simplu sa aiba companie scrie pe site itinerariul, cate locuri libere are etc. Nu e gratuit, dar te ajunge mai ieftin decat cu trenul, spre exemplu si este de cele mai multe ori si mult mai rapid... Bineinteles ca majoritatea ofertelor sunt pentru Germania, dar gasesti pentru toate tarile... Am gasit chiar si pentru Romania-Germania si invers...

Bineinteles ca exista si riscuri... Poti da peste cine stie ce dubiosi sau chiar mai rau... Sau sa ai o calatorie placuta si nimic mai mult, cum a fost in cazul meu...

Am gasit un tip care pleca vineri la amiaza din Groningen spre Mainz si se intorcea duminica dupa-amiaza... Pentru plecare, nu ma ajuta cu nimic, pentru ca eu vroiam sa plec sambata dimineata spre Aachen, dar m-am gandit ca poate ma ajuta la intoarcere. Dar, imediat mi-a venit ideea sa plec totusi de vineri si sa merg sa vad Bonn-ul, ca tot am vrut anul trecut dar n-am mai apucat... Si cu un sef super de treaba, care atunci cand i-am cerut zi libera vineri mi-a spus ca "oricum e prea cald ca sa poti lucra, asa ca du-te si distreaza-te", nu-ti mai ramane decat sa-ti faci rapid bagajul si s-o pornesti la drum...

In afara de sofer, care era olandez, au mai mers un neamt care e student in Groningen si o nemtoaica pe care am luat-o din Oberhausen... Am ascultat muzica, am vorbit despre muzica, filme preferate (nu cred ca am sa dau vreodata peste vreun tip caruia sa nu-i placa Pulp fiction ) si o multime de alte chestii, de nici nu stiu cand am ajuns in Bonn...

Mi-a placut Bonnul, desi nu e nici pe departe ca MĂźnchenul sau Berlinul... Alex mi-a aratat Primaria veche, palatul Poppelsdorf, biserica MĂźnster, casa lui Beethoven, Universitatea... Cel mai mult mi-a placut sa ma plimb pe malul Rinului si apoi in parc, mai ales prin Gradina japoneza... Un lucru cu care m-am obisnuit aproape, dar care inca ma mai uimeste uneori e sa vad lumea prin parcuri stand pe iarba, fara "NU calcati iarba!" sau fara "Nu aveti voie cu biciclete sau caini in parc! Amenda: 2-5 milioane"... Un lucru care inca il uimeste pe Alex: sa vada lumea cu bere in mana si band pe strada sau in tren, fara sa primeasca amenda...

De Aachen nu prea am ce sa povestesc... Orasul il stiam de anul trecut, asa ca vizita asta a fost mai mult "pentru sufletelul meu"... Am vorbit cu Sim cat n-am vorbit jumatate de an... Si m-am simtit super...

Pentru week-end-ul ce vine am planuri marete, dar cum nu sunt inca sigura ca le pot pune in aplicare, astept sa va povestesc despre ele abia dupa...

Cred ca frustrarile mele au cam disparut... asa ca v-am pupat!

O noua saptamana...

2006-07-17T19:42:00.000-07:00

E incredibil cat de repede poate sa treaca timpul... Ieri ma plangeam ca nu am cu ce ma imbraca, pentru ca hainele mele o luasera la sanatoasa... Si acum e deja a doua saptamana de cand sunt aici...

Sambata mi-am schimbat resedinta... Imi place sa ma mut... Nu prea des, e drept... Dar uneori pur si simplu ai nevoie de o schimbare... De fapt nu atat mutatul cred ca ma incanta, cat aranjatul unei locuinte noi... Tin minte ca pana acum cativa ani la fiecare cateva luni simteam nevoia sa schimb pozitia patului sau a biroului... Si deja aveam o noua camera... E drept ca acum e mai mult decat o noua camera...

Desi in aparenta viata de aici e la fel ca acasa, in timp realizezi ca sunt destule deosebiri... Si nu ma refer aici la droguri sau homosexuali (primele chestii pe care le auzi mereu cand se vorbeste de Olanda)... Ci la lucruri mai banale, ca sa spun asa... Cum ar fi mesele si orele la care sunt servite... Daca la mic-dejun nu sunt mari diferente, stai sa vezi pranzul si cina... Acasa ma invatase mama cu pranz copios, de cele mai multe ori cu doua feluri de mancare... Si vii aici si la pranz ai doua sandwich-uri si eventual un fruct... Sau o supa instant... Si cina ramane singura sursa principala de hrana... So much for "micul dejun sa-l mananci singur, pranzul sa il imparti cu un prieten, iar cina sa o dai dusmanului"... Si uite asa o ia razna metabolismul tau... Noroc cu bicicleta care te mai ajuta sa dai jos din kilograme...

O alta chestie cu care inca nu m-am obisnuit: dansul... Inca mi se pare ciudat sa ies cu alti tineri de varsta mea si sa vad dansand langa noi persoane de 30, 40, 50 de ani... Si nu e o exceptie sau un caz izolat... E o stare de fapt... Pe de o parte mi se pare o chestie super ca oamenii au timp sa iasa sa se distreze, sa se bucure de viata... Si nu au mereu grija zilei de maine ca parintii mei... Asa realizezi incetul cu incetul care sunt diferentele dintre viata la noi si viata in vest...

Dar mai am inca multe de observat...
Revenind acum la lucruri mai concrete... Camera in care m-am mutat este a unei fete care pleaca pentru cinci luni in Thailanda... Si pentru ca ma cunostea de anul trecut, a avut incredere sa-mi lase o parte din lucrurile ei... Cum ar fi: TV cu VCR si DVD player, calculator conectat la internet si alte lucruri marunte, dar foarte folositoare... Bineinteles ca m-am procopsit cu un cont de Guest pe calculatorul ei... Dar ce sa faci cu un cont in care nu poti sa schimbi nimic, nu poti instala programe vitale pentru lucrul la calculator, cum ar fi Yahoo Messenger sau Winamp? Dar cum nu ma sperii asa usor, cu un mic F8 si un nou cont cu drepturi de administrator am rezolvat problema...

Ce-am mai facut zilele astea?
Sambata ne-am bucurat putin de "Countries week festival Groningen - China"... E drept ca nu stiu exact ce inseamna festivalul asta... Dar inca de cand am ajuns orasul era impodobit cu o multime de chestii specifice chinezesti, stegulete rosii... Sambata mai multe stradute din centru au fost blocate si puteai gusta tot felul de mancaruri chinezesti, puteai sa cumperi suveniruri... A fost si un mic concert... Nu chiar pe gustul meu, dar...

Duminica - picnic in parc... La cinci minute de mine e un parc care imi place foarte mult... Are mai multe laculete cu rate si gaste salbatice, fantani arteziene, flori, sculpturi, un foisor, piste pt biciclete si panouri de baschet... Ce-ti poti dori mai mult de la un parc?

Aseara International Student Night in Sally O'Briens din nou... Si uite asa trece timpul... :)

Cam atat pe azi...

P.S. Cred ca folosesc prea mult diminutivele... Si emoticoanele...

Primele randuri din Olanda...

2006-07-12T20:27:00.000-07:00

La sugestia lui Bogdan (titlul blogului este tot ideea lui, asa ca... Multumesc, Bogdan!) am hotarat ca de data asta sa-mi scriu povestile din Olanda intr-un blog si nu in mailuri kilometrice ca anul trecut... Dar parca e mai greu sa scrii intr-un blog decat sa scrii un mail... Sau poate doar la inceput... Sau poate doar pentru mine...

Cu ce pot sa incep daca nu cu plecarea din tara? Dupa indelungi lupte cu birocratia, 300 euro dati de pomana si o saptamana intarziere, am ajuns intr-un final sa ma indrept pentru a doua oara spre Olanda... Viza mi-am luat-o vineri dimineata literalmente pe ultima suta de metri (cu o ora inainte de a trebui sa fiu la aeroport), dupa care am luat-o la goana cu o groaza de bagaje dupa mine ca sa pot astepta mult si bine la aeroport, ca avionul a avut 40 de minute intarziere... Problema mai mare era ca trebuia sa schimb avionul in Praga... Dar ce poate fi mai palpitant decat sa alergi de la o poarta de imbarcare la alta si imediat dupa ce urci in avion sa se inchida usile in spatele tau?

In zbor spre Amsterdam, in timp ce ma delectam cu bunatatile primite nu puteam decat sa ma bucur ca lucrurile s-au terminat cu bine... Doar ca ma bucuram cam prea devreme... Ajung in Amsterdam si... Ta-tam!!! Ia bagajul de unde nu-i... Din cauza ca avusesera atat de putin timp la dispozitie, nu au mai avut cum sa aduca bagajele din avionul de Bucuresti... Singurul lucru de care ma puteam bucura era ca nu am asa multe bagaje de carat, ca nu venise nimeni sa ma astepte la aeroport (pt 1 iulie se gasise cineva, dar acum fusese prea din scurt... cei care au trait in Olanda stiu de ce)... Dupa completarea unui raport pt bagajul pierdut (m-am saturat de birocratie!!!!), m-am indreptat spre tren...

In Groningen am ajuns la 11 noaptea (ora Olandei)... Si era suprinzator de lumina pentru ora aia... Dar eu tot ca un pui de bogdaproste aratam singura in gara si cu bagajele dupa mine... Ca tipa care trebuia sa ma astepte si sa ma conduca la casa plecase in vacanta pe la 9 si ceva... Si cum o problema nu vine niciodata singura (de fapt la mine se continua doar lantul de probleme...), nu mai aveam nici credit pe mobil sa pot primi tel, ca trimisesem o groaza de SMS-uri... Dar cum sunt fata descurcareata, ma hotarasem deja sa ma duc unde locuisem anul trecut si ori sa dorm o noapte acolo ori sa dau de cineva care sa stie unde trebuie sa merg... Doar ca a venit cavaleria sa ma salveze inainte sa pot intreprinde ceva... Doua fete (colege de casa ale fetei care trebuia sa ma astepte initial) au venit si m-au condus acasa... Am facut turul casei, m-am instalat in camera mea... Adica mi-am scos cd-urile, samponul, sapunurile etc. din bagaj, ca toate hainele erau in vizita la Praga...

Desi cea mai buna solutie la atata oboseala si suparare era un somn bun, am hotarat sa nu o iau in consideratie si am iesit in oras, afland ca ceilalti trainees sunt la un suc. Si uite asa i-am cunoscut pe Nicu (din Tg. Mures), Bruno (Brazilia), Habiba si Omar (Maroc), Nadim (Slovenia) si Mariusz (Polonia)... Faza cea mai dura e ca atunci cand l-am cunoscut pe Nicu a zis ca nu vorbeste romaneste si primul meu gand a fost: "God! Am dat peste un maghiar care nici macar nu stie sa vorbeasca romaneste..." Doar ca el glumea... Pfiu!!! Nu ca as avea ceva impotriva maghiarilor in general... Doar impotriva celor care nu stiu romaneste...

Si uite asa au inceput noptile mele de nesomn in Olanda... Vineri noapte dupa un suc, am mers si am dansat in Rumba si am ajuns acasa pe la 3 si ceva... Sambata am fost la cina la niste membri AIESEC, dupa care la un festival de hiphop si alte chestii (not really my thing)... Duminica am vazut meciul (si m-am bucurat ca a castigat Italia ) si iar la un suc... Luni, alta invitatie la cina, LC Meeting si iar suc... De data asta in Sally O'Briens, un pub irlandez unde in fiecare luni e seara internationala si vin o multime de studenti straini... Bineinteles, happy hour si alte chestii...

Faza cea mai ciudata e ca inca de cand am ajuns la aeroport am impresia ca nici nu am plecat din Olanda... Parca asa fi ramas aici... Toate imi sunt vii in memorie... Doar cu oamenii mai am probleme... Toti membrii AIESEC de anul trecut au iesit din AIESEC, trainee-ii pe care i-am cunoscut nu mai sunt aici... Si trebuie sa cunosc alti oameni... E drept ca o sa mai astept putin (pan pe la jumatatea lui august) in ceea ce-i priveste pe olandezi, ca acum toata lumea e plecata in vacanta... Asta insemnand aici: Thailanda, Costa Rica, sudul Frantei (unde se duc doar putin la casa de vacanta) s.a.m.d. Ati prins ideea...

Cred ca ar fi cazul sa mai si lucrez putin... Asa ca inchei aici...